Günter Grass scrie ce crede majoritatea nemţilor (Die Welt)

Dezbaterea privind o poezie antisemită a faimosului scriitor german Günter Grass a rupt definitiv barierele corectitudinii politice în Germania. Unii comentatori sunt de părere că perioada responsabilităţii istorice a Germaniei faţă de Israel tocmai a luat sfârţit.

Afacerea Günter Grass are implicaţii mult mai profunde, dincolo de certurile senzaţionale pe care scriitorul le are cu decidenţii israelieni. Scandalul – dacă îl putem numi aşa – este o dovadă a transformărilor profunde ce se petrec în societatea germană. Cei mai mulţi lideri de opinie s-au grăbit să-l atace pe Grass, dar haideţi să nu ne mai facem iluzii deşarte: gestul acestora este doar un efort de a suprima critica scriitorului. Şi critica parcă era un element fundamental al sistemului democratic, nu?!

Realitatea e că naţionalismul german e în floare, poate mai în floare ca niciodată. Nu e o noutate, Freud ne-o explica cât se poate de clar: ceea ce ai încercat să suprimi atâta amar de vreme este obligatoriu să revină la suprafaţă într-o formă agravată. Că Thilo Sarazzin sau Günter Grass scriu pe tonuri naţionaliste nu-i nimic. Chiar sistemul politic oferă exemplul său şi se cheamă Partidul Piraţilor. Vorbim despre o formaţiune politică fără niciun fel de trecut şi fără răspunderea pe care partidele tradiţionale o au în calitate de succesor de drept al celui de-al Treilea Reich. Rezultatul incredibil în alegerile recente al piraţilor este dovada faptului că între lideri şi popor distanţa creşte considerabil. Şi această distanţă se manifestă din plin şi în chestiunea relaţiilor cu Israelul.

În 2008, cancelarul Merkel declara în Knesset solidaritatea Germaniei cu Ierusalimul. Mulţi nemţi au fost deranjaţi, dar puţini au spus ceva deschis. Acum, barajul corectitudinii politice a fost spart definitiv în Germania. Şi în acelaşi timp a luat sfârşit şi perioada responsabilităţii istorice faţă de Israel pe care nemţii oricum nu o mai simt de multă vreme.

 

Brăţara electronică are un bilanţ controversat (Le Monde)

Niciodată Franţa nu a numărat atâţia cetăţeni încarceraţi. Mai exact vorbim de 66.445 de oameni aflaţi în detenţie. În acelaşi timp, numărul celor aflaţi sub supraveghere prin brăţări electronice – o măsură menită să amelioreze situaţia în închisorile suprapopulate – a crescut cu 25% într-un singur an.

Posibilitatea comutării pedepsei cu închisoarea a fost introdusă în Franţa în 1997, dar bilanţul său este cel puţin controversat. Specialiştii sunt de acord că trebuie să existe o alternativă la încarcerare, problema pe care o identifică la brăţara electronică este lipsa unei politici coordonate de reinserţie socială după ispăşirea pedepsei. Mai ales că acestor „prizonieri” li s-ar putea oferi mult mai facil acces la programe sociale şi de formare profesională având în vedere lipsa constrângerilor inerente unei detenţii.

Unii jurişti francezi văd şi un alt pericol, anume acela de a ajunge ca Marea Britanie unde aproape 50.000 de persoane se află sub supraveghere la domiciliu prin aceste mijloace electronice. Ar exista riscul ca judecătorii francezi să pronunţe mult mai facil pedepse cu închisoarea ştiind că acestea ar putea fi comutate în detenţie sub supraveghere. O soluţie funcţională ar fi aplicarea modelului finlandez – care prevede anularea pedepsei cu închisoarea în cazul unei condamnări pe termen mai mic de şase luni. Finlanda a reuşit să diminueze cu 25% populaţia încarcerată în ultimii ani.

 

Curtea de la Strasbourg tot are nevoie de reformă (The Telegraph)

Decizia CEDO de a aproba deportarea a cinci suspecţi de terorism din Marea Britanie în SUA a fost primită foarte bine de opinia publică. Mai ales în condiţiile în care CEDO are mai degrabă imaginea unei instituţii care pare a fi mai atentă cu drepturile unor suspecţi de terorism decât cu cele ale cetăţenilor mai cuminţi.

Şi totuşi, acest verdict nu poate compensa alte derapaje pe care CEDO le-a avut în trecutul recent, cum ar fi refuzarea deportării în Iordania a şefului reţelei al Quaida în Europa, Abu Qatada. Mai mult, Curtea rezolvă cazurile cu o viteză năucitoare: în prezent are 119.000 de cazuri pe rol. Unii din suspecţii britanici care au primit decizia ieri înaintaseră plângerea în urmă cu un deceniu. Instituţia de la Strasbourg are nevoie urgentă de reformare. Dar şi această reformă trebuie făcută pe principii solide. Cea mai delicată întrebare la care ar trebui să găsim un răspuns este aceea dacă CEDO mai poate fi în continuare instanţa supremă în Europa?!

 
Revista presei internaţionale cu Laurenţiu Colintineanu