Dezertările "gaddafiste" se ţin lanţ (Le Monde)

"Cine se ascunde în spatele revoltei libiene? "(Le Figaro). "Libia are petrol pentru un nou început – în rest n-are nimic"(Welt).Ţinta ratată cu mult prea mult (Süddeutsche Zeitung). "Pisica moartă în Orientul Mijlociu"(Washington Post).

"Dezertările gaddafiste se ţin lanţ"  titrează Le Monde. Sâmbătă, forţele guvernamentale libiene au trebuit să se retragă din oraşul port Brega, unul din cele mai importante terminale petroliere ale ţării. Trupele loiale lui Gaddafi s-ar retrage din oraş pentru a proteja infrastructura petrolieră şi a minimiza numărul victimelor, este o retragere strategică, a declarat în context purtătorul de cuvât al armatei. O zi mai târziu, duminică, rebelii aveau să cucerească primele cartiere din capitala Tripoli. Iar în acest context, dezertările din partea guvernamentală încep să se înmulţească. Vorbim acum nu numai despre soldaţi care schimbă taberele, chiar şi numărul doi al regimului, Abdessalem Jalloud, a părăsit rândurile dictatorului. Acesta ar fi zburat de pe un aeroport tunisian către o destinaţie necunoscută în Italia.

Le Figaro

"Cine se ascunde în spatele revoltei libiene? "Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia este format din 40 de membri, 13 dintre aceştia sunt cunoscuţi. Pe hârtie, intenţiile acestui for sunt impecabile, dar acuzaţiile de relaţii cu regimul Gaddafi se înmulţesc. Consiliul a fost recunoscut de un număr mare de state occidentale, în unele ţări şi-a trimis chiar şi reprezentanţi diplomatici – pentru că acest consiliu este privit drept autoritate politică legitimă în Libia. Scopurile sale sunt instaurarea democraţiei şi unui stat laic. Dar cât de reale sunt aceste intenţii este o întrebare legitimă, având în vedere apropierea unora dintre membrii săi cu structurile dictatoriale. Recent, fostul şef militar al rebeliunii a fost arestat de proprii revoluţionari pentru contacte cu şeful de la Tripoli. Înainte ca acesta să răspundă la acuzaţii a fost găsit asasinat.

Welt

"Libia are petrol pentru un nou început – în rest n-are nimic". Dacă lupta pentru capitala Tripoli este ultimul act al bătăliei pentru democraţie, munca adevărată va începe abia după înlăturarea lui Gaddafi de la putere. Puterile occidentale ar trebui să se bucure. Un dictator mai puţin pe lume, poate doi dacă situaţia se va repeta în Siria. Apoi a fost demonstrat şi că islamul nu este antonim cu democraţia. Şi după ce euforia va fi trecut, Europa nu trebuie să uite că are sarcina de a proteja firava democraţie în spaţiul arab, deci şi în Libia. Trebuie introdus conceptul de stat de drept şi prosperitate economică. Iar banii nu sunt un motiv de eşec, pentru că Libia are destui petrodolari. Dacă războiul se va încheia curând – ceea ce toată lumea îşi doreşte, atunci trebuie să găsim repede răspuns la întrebările: Unde suntem? Ce ne aşteaptă? Şi ce facem?

Süddeutsche Zeitung

"Ţinta ratată cu mult prea mult". Răzbunarea este o axiomă politică a Orientului Mijlociu. Nu există foc de mitralieră care să nu aibă ca ecou o salvă de tun. Nici un atac nu rămâne fără replică. Urmând modelul, Israelul a răspuns unui atentat terorist în sudul ţării cu raiduri aeriene în jurul său. Acum că fumul s-a mai disipat însă, Ierusalimul trebuie să admită că şi-a ratat ţinta cu prea mult de data asta. Pentru că distruse nu au fot numai nişte baze teroriste, ci şi relaţiile cu Egiptul. Iar acest fapt ameninţă să pericliteze situaţia din zonă la cu totul alte cote. Hosni Mubarak nu mai e la putere, pe străzile din Cairo se ard din nou steaguri israeliene, nimeni nu poate anticipa direcţia în care guvernul egiptean o va lua. Nu mai există negociator între Israel şi Hamas. Aşa că Ierusalimul nu-şi poate permite să piardă un aliat.

Washington Post

"Pisica moartă în Orientul Mijlociu". Credeţi că procesul de pare din Orientul Apropiat – între israelieni şi palestinieni – interesează pe cineva? Poate că da, dar nu acum. Nu e momentul. Fiecare parte se pregăteşte să arunce pisica moartă în curtea cuiva în caz că viitoarea mini-criză de la ONU (apropo de recunoaşterea statală a Palestinei) nu iese aşa cum a scontat. Nimeni – nici SUA – nu vor să ia acum o decizie care chiar ar putea duce la un acord de pace. Mult mai uşor e să manifeşti intenţie decât să faci o diferenţă cu adevărat. Palestinienii nu vor cu siguranţă să ajungă la masă cu adversarii, aşa că s-au adresat comunităţii internaţionale. Jocul este următorul: o posibilă recunoaştere statală ar putea chiar împiedica Israelul să mai deruleze operaţiuni militare pentru că, nu-i aşa, ar afecta suveranitatea noii ţări Palestina. Iar premierul izraelian Benyamin Netanyahu ar putea fi pus în situaţia în care să nu accepte cererile palestinienilor fără a-şi submina propriul guvern în cadrul unor negocieri de pace cu adevărat serioase.

 
Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu