Accident în lanţ cu tramvaie în Pasajul Lujerului din Bucureşti: zeci de răniţi

Nou bilanţ al accidentului din Pasajul Lujerului. 52 de persoane sunt la spitale în urma accidentului de tramvai, 37 au fost transportate cu ambulanţele. 

Accidentul din Pasajul Lujerului s-a produs la ora 7.25, în Pasajul Lujerului, pe sensul spre Piaţa Presei, fiind implicate trei tramvaie de pe linia 41, un al patrulea reuşind să oprească la timp, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Brânduşa Raeceanu.

"Reîntregirea salariilor cu 8% ar trebui făcută diferenţiat de la o grupă de venituri salariale la alta". Iată ce spune la RFI liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. Declaraţia sa vine după ce şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a spus că reîntregirea salariilor poate fi făcută doar de anul viitor.

Cele două atentate care au afectat joi Damascul s-au soldat cu "zeci de morţi şi de răniţi", majoritatea civili, a anunţat televiziunea de stat siriană.