Accident feroviar grav în Argentina

Bilanţul accidentului feroviar produs la o gară din centrul capitalei Argentinei a ajuns la 50 de morţi şi 675 de răniţi, multe dintre victime au fost extrase prin acoperişul vagoanelor transformate în mormane de fier în urma impactului.

Cel puţin 32 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite într-o serie de atacuri comise la Bagdad şi în alte oraşe din Irak, au anunţat oficiali din domeniul securităţii.

Petrom şi ExxonMobil estimează că au găsit între 42 şi 84 miliarde metri cubi de gaze în Marea Neagră. Un astfel de zăcământ înseamnă consumul României pe o perioadă de 3-6 ani. Prima producţie ar putea fi obţinută la sfârşitul acestui deceniu, cel mai devreme.