Ministerul Justiţiei a vrut restituire în natură sau despăgubire totală pe termen foarte lung în cazul proprietăţilor naţionalizate. Decizia finală este una politică

Proiectul de lege care prevede limitarea despăgubirilor la 15% din valoarea reală a bunurilor în cazul imobilelor naţionalizate ar putea fi aprobat în şedinţa de săptămâna aceasta a Guvernului şi transmis Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgenţă. 

 

Ministerul Justiţiei a susţinut restituirea în natură a proprietăţilor naţionalizate şi eşalonarea pe o perioadă foarte lungă a despăgubirilor băneşti şi a respins total propunerea iniţială a Finanţelor, care doreau limitarea la 5% din valoare. Decizia finală, de plafonare a despăgubirilor la 15% şi de eliminare a posibilităţii restituirii în natură, a fost una politică, anunţă agenţia Mediafax, citând surse guvernamentale. Proiectul mai prevede şi ca plata despăgubirilor să se facă eşalonat, pe o perioadă cuprinsă între 10-12 ani. Toate ministerele implicate au convenit să susţină fără nicio reţinere proiectul de lege. Potrivit aceloraşi surse, miza mare a procesului nu sunt casele naţionalizate, care ar fi reprezentat doar o mică parte din sumele de plată, ci despăgubirile pe care statul ar putea fi obligat să le plătească pentru culte şi minorităţi.

De altfel, chiar ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Dragoi, a declarat recent că din totalul de 70 de miliarde lei estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate, mai mult de jumătate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile. Săptămâna trecută, premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit, la Guvern, cu ministrul Finanţelor, Bogdan Dragoi, şi cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru noi discuţii despre proiectul de lege, înainte ca documentul să fie aprobat de Executiv. 

Ministerul Comunicaţiilor a lansat invitaţia de participare pentru achiziţia de servicii de consultanţă juridică pentru privatizarea Poştei Române.

​Bonusurile acordate în sectorul bancar, în vizorul Comisiei Europene.