Irlanda negociază cu oficiali ai UE şi FMI un program de susţinere financiară

Programul de finanţare va permite Irlandei să nu se împrumute pe piaţa de obligaţiuni o lungă perioadă de timp, în condiţiile în care încearcă să reducă deficitul bugetar.Mihai Ghimpu, presedintele interimar al Republicii Moldova susţine că semnarea Tratatului de frontieră cu România este neconstituţională.În Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy li se adresează marţi concetăţenilor prin intermediul televiziunii şi va aduce precizări în privinţa agendei sale politice din următoarea perioadă.gastronomia franceză a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.

Toată Europa stă cu ochii pe Irlanda. Miniştrii de finanţe din zona euro se intâlnesc la Bruxelles pentru a discuta stabilitatea financiară a regiunii şi un plan de salvare pentru Dublin care traversează grave probleme din cauza unui deficit imens. Potrivit unor surse, Dublinul negociază cu reprezentanţi ai Uniunii Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional un program de susţinere financiară a ţării, prin care va putea să sprijine şi băncile. Ne lămurim în 40 de minute.

În Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy li se adresează marţi concetăţenilor prin intermediul televiziunii şi va aduce precizări în privinţa agendei sale politice din următoarea perioadă. Şeful statului va încerca să le explice francezilor de ce a optat pentru remaniere, pentru îndepărtarea unor miniştri şi aducerea altora noi şi mai ales pentru menţinerea în fruntea guvernului a lui François Fillon.

Pe final de emisiune o să vă povestim şi ce măsuri ia primăria Parisului după ce a descoperit că viaţa de noapte din capitala franceză nu se ridică la nivelul celei din alte capitale europene. Avem însă şi o veste bună pentru francezi şi nu numai: gastronomia franceză a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.