Tolontan: Toţi simţim că în fotbalul românesc există corupţie

“Toţi simţim că în fotbalul românesc există corupţie, dar aceasta o dovedeşte doar justiţia” spune Cătălin Tolontan, redactor şef Gazeta Sporturilor, despre arestările din fotbalul românesc.

Preşedintele FRF Mircea Sandu spune că nu a "păstorit" şi nu păstoreşte un fotbal corupt, precizând că nu se simte vinovat în urma arestării preventive a şefului arbitrilor, Vasile Avram, şi a omului de afaceri Sorin Ţerbea pentru fapte de corupţie.

Mai multe interceptări telefonice din dosarul în care sunt inculpați Vasile Avram și Sorin Țerbea, arată că omul de afaceri i-ar fi dat o mită de 19.000 de euro şefului arbitrilor, în elicopter, pentru a aranja meciuri.

Mircea Sandu a declarat că este surprins că o plimbare cu elicopterul poate reprezenta primire de foloase necuvenite între două persoane private.

“Este deplorabil ce a declarat preşedintele FRF, aşa ceva nu se întâmplă în fotbalul internaţional” spune Catalin Tolontan . L-am întrebat ce crede că se va întâmpla în fotbalul românesc în urma acestor arestări...

 

 

jurnalistul Cătălin Tolontan, redactor şef Gazeta Sporturilor, în dialog cu Samuel Stan