Întâlnirile Gellu Naum

Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, o nouă iniţiativă a Teatrului Naţional din Cluj, sunt de fapt un festival anual care îşi propune promovarea dialogului internaţional prin teatru.

Acest festival va avea o tematică diferită în fiecare an, tema pentru fiecare întâlnire fiind stabilită de participanţii la ediţiile anterioare. Prima ediţie a acestui ambiţios program s-a desfăşurat weekend-ul trecut şi a fost dedicată operei lui Gellu Naum, proeminent autor român suprarealist. De aici şi denumirea ediţiei din 2011: Întâlnirile Gellu Naum. În paralel cu crearea unei platforme de dialog între diverse personalităţi culturale şi iniţierea unei reţele de comunicare între personalităţi teatrale din lume, festivalul a prezentat trei spectacole de teatru produse de Teatrul Naţional în anul 2011, bazate pe două piese şi un roman de Gellu Naum: Zenobia, în regia Monei Marian, Florenţa sunt eu, în regia lui Alexandru Dabija şi Insula, în regia Adei Milea.

Prin intermediul parteneriatului cu Institutul Cultural Român au fost invitaţi și au participat la mesele rotunde și lansările de carte: Anna Stigsgaard – regizor, colaborator extern al Teatrului Odin, Danemarca; Aysenil Samlioglu – Director al Teatrului Municipal Istanbul, Turcia; Beatrice Picon Valin – director al Laboratorului de cercetare în artele spectacolului de teatru, Centrul Național de Cercetare Ştiinţifică, Franța; David Esrig – director Academia Athanor, Germania; Eli Simon – profesor & şef catedră, Departamentul de Dramă, UC Irvine S.U.A.; Marina Vanci-Perahim – istoric de artă, profesor emerit, Universitatea Paris1 Panthéon-Sorbonne, Franța; Michael Gurevitch – director artistic Teatrul Khan din Ierusalim, Israel; Mirella Nedelcu Patureau – cercetător, Centrul Național de Cercetare Ştiinţifică, Franța; Peter Uray – regizor-coregraf, Ungaria; Roberto Bacci – director artistic și executiv, Fondazione Pontedera Teatro, Italia; Sebastien Reichmann – poet, Franța; Zarkovic Batric – Director al Festivalului Internaţional de Teatru SLAVIJA, Serbia; Zarkovic Ljiljana – director artistic, Teatrul Slavija, Serbia; Kemal Başar – regizor, profesor, traducător, State Theatres of Turkey.

 
Mihaela Dedeoglu în dialog cu Ştefana Pop-Curşeu, director artistic al Teatrului Naţional din Cluj Napoca