Cu Zebra la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moţoc” (II)

Invitații orei a doua sunt doamna Cristina Lilienfeld, coregraf, absolventă a secției de coregrafie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și domnul Thomas Huit, patiser francez stabilit în România.

 

 

Cristina Lilienfeld: Am devenit pasionată de dans la 16 ani. Înainte de această vârstă nu am făcut niciun fel de mișcare, așa că părinții mei nu știau ce mi se întâmplă. La liceu am urmat profilul uman, filologie, unde citeam și visam foarte mult. În anul 2002, am văzut un spectacol de dans contemporan, de care m-am îndrăgostit iremediabial. Așa am început să dansez prin casă, pentru că nu aveam încă un loc unde să studiez dansul contemporan. La vremea respectivă, acest dans însemna un soi de exprimare liberă a corporalității și în special a emoțiilor, pentru că trăiam foarte multe emoții intense și nu știam cum să le exprim atât de bine în cuvinte. Mi se părea mult mai direct, mai interesant, mai nuanțat să le pot exprima prin corp. Am înființat o trupă împreună cu câteva prietene și o perioadă am continuat așa. Mai târziu, am aflat de existența UNATC, adică a Facultății de Teatru, unde există o secție de coregrafie. Am aplicat acolo, am trecut prin facultate, dar nu a fost chiar ce mi-am dorit. Mă așteptam să studiez un pic mai mult dans, dar cursurile erau mult mai axate pe creație, pe partea de regie a spectacolului. Pentru că simțeam nevoia de foarte mult dans, m-am apucat să particip la multe ateliere. Am început să creez și eu spectacole de dans, să țin și eu ateliere, să lucrez cu alți artiști din alte domenii.

 

 

Acum 2 zile am avut premiera unui spectacol de operă. Dincolo de numărul persoanelor care participă în spectacol, sunt foarte multe direcții estetice. Există spectacole de dans cu foarte multă mișcare, există spectacole care se concentrează pe o idee, sunt și spectacole conceptuale, unde probabil n-o să vedeți foarte multă mișcare, însă o să fie foarte interesant din punct de vedere al ideilor explorate, există spectacole care implică publicul, spectacole care lucrează pe partea de simțuri, spectacole unde nu stai în scaun, ci ți se întâmplă ceva, poate ești atins, poate se lucrează cu simțul olfactiv sau gustativ. Practic, câți coregrafi sunt, cam atâtea stiluri de spectacole există. Dansul contemporan este o umbrelă pentru toate aceste direcții. Baletul este o formă de dans care s-a dezvoltat istoric și care este într-o continuă dezvoltare, însă forma sa a cam fost stabilită pe la 1920.

Dansul contemporan este în continuă transformare. Sunt unii dansatori de dans contemporan care au la bază dansul clasic, dar care continuă să lucreze foarte diferit cu corpul. Își pun întrebări, transformă mișcarea clasică, o modifică, practic aduc alte unghiuri și alte perspective. Dansul contemporan este, de fapt, despre a crea limbaje noi de comunicare corporală. Există mulți oameni care au devenit coregrafi fără să treacă prin liceul de coregrafie sau prin facultatea de coregrafie. Important este să-ți placă, să studiezi, să înțelegi contextul în care se desfășoară și să-ți placă să explorezi cât mai creativ și cât mai experimental. Dansul contemporan integrează foarte multe limbaje. Poate să integreze și dansul sportiv. Eu cred că dansul contemporan este o metodă de exprimare. Practic, studiind dans contemporan poți ajunge cu limbajul de dans sportiv să spui orice vrei tu să spui. Tocmai prin faptul că lucrează cu materialul acesta, adică cu corpul, care este foarte sincer în fiecare gest, mi se pare că dezvoltă creativitatea, cumva, lăsând să se exprime ce este în interior.

O să vorbesc despre cel mai recent spectacol pe care l-am realizat, cel care a avut premiera în toamna aceasta. Se numește Moving Fields și este un spectacol despre energie și electricitate, în care am integrat o parte de tehnologie: diferite aparate care arată cum se produce electricitatea. E cumva un dialog între știință și corporalitate, iar dansatorii lucrează chiar cu ce înseamnă energie în corpul lor. Am avut o perioadă de studiu de vreo lună, în care am încercat să explorăm ce înseamnă energie pentru noi și ce ne mișcă, ce se întâmplă atunci când nu avem energie, ce se întâmplă atunci când avem prea multă energie, cum putem comunica cu celălalt prin ce este între noi. A ieșit un spectacol interesant, cu o structură care se bazează chiar pe acest traseu al energiei: a încărca și a descărca energia. Există cursuri pentru toate vârstele, începând de la cei mai mici. O mare parte din ce fac eu se bazează pe cursuri, unde partea aceasta de autodezvoltare personală este una dintre cele mai importante, de fapt. Prin mișcare, majoritatea oamenilor se pot regăsi, pot să afle o mulțime de lucruri despre ei.

 

Thomas Huit: Locuiesc în România de patru ani. Sunt originar din Franța, dintr-un oraș mic de lângă Paris. Noi am avut o casă cu o grădină mare, cu trei cireși, iar împreună cu mama, făceam tot felul de prăjituri și dulceață. După terminarea școlii, am mers la o școală profesională FERRANDI din Paris, unde am urmat cursurile de  bucătar timp de doi ani și după aceea de cofetar, timp de trei ani -  în total am făcut cinci ani.

În familie, nu a mai fost nimeni brutar-patiser, eu sunt primul. Părinții m-au încurajat să fac ceea ce-mi place. Am simțit că acesta este drumul meu, așa că am mers la această școală. Am dat tot ce am putut și acum am ajuns aici.

La această școală am învățat toate rețetele de bază, noțiuni de igienă în bucătărie și tot ce era de știut despre tehnică. Puțin mai târziu, am făcut o combinație de școală și practică: o săptămână la școală și două săptămâni la lucru. Lucram la un restaurant cu stele Michelin, după am ajuns la un Hotel de 5 stele, cu catering foarte cunoscut.

În școala generală, nu am fost un elev foarte bun. Atunci când am ajuns la școala profesională, am ajuns primul din anul meu. După școală, am lucrat cofetar la un hotel de 5 stele din Paris. Părinții mei m-au susținut să merg și în alte țări, să văd lumea și să practic această meserie. România a fost prima țară. Am mai fost un pic în Dubai, tot la un hotel de 5 stele. Pentru muncă, Dubai este o destinație pe care pot să o recomand, doar că experiența este complet diferită. Se muncește foarte mult. Eu intram la 8 dimineața și plecam la 12 noaptea. Acum lucrez la Restaurantul și Clubul Loft. Stilul este asiatic, așa că prepar deserturile cu acest specific. Chiar astăzi deschidem o locație nouă, care se numește Metropolis Caffe, lângă Loft. Acolo veți găsi multe feluri de prăjituri. Am inventat o gamă de patiserie și o prajitură la borcan, tiramisu și mousse de ciocolată. Poți să o iei cu tine și să o mănânci oriunde. Avem de asemenea prajitura Pavlova, mille-feuille, ecler, o tartă de lămâie și busuioc, cheesecake.

 

Întrebare elev: V-am urmărit acum 5 minute pe Instagram, m-am uitat puțin peste poze. Eu sunt fascinată în mod special de plating. Vreau să vă întreb ce simțiți când inventați, adică ce simțiți când creați aceste plating-uri?

 

Thomas Huit: Când cineva este la restaurant și vrea desert, eu trebuie să transmit niște emoții. Facem asta pentru a obține plăcere. Desertul făcut de mine nu este foarte dulce, dar este foarte gustos. Pe piață există multe feluri de prajituri cu gelatină, însă eu am vrut să fac altceva: am folosit o combinație un pic mai diferită și am modificat rețetele.

 

Întrebare elev: De ce ați ales să veniți în România, când în Franța există o cultură atât de dezvoltată în acest domeniu?

Thomas Huit: Mi se pune des această întrebare. Eu încurajez oamenii să se adapteze. Eu doar am adus ceva nou ca voi să redescoperiți rețetele tradiționale în stil franțuzesc.

 

Întrebare elev: De când practicați această meserie și care este produsul care vă place cel mai mult?

 

Thomas Huit: Eu am început meseria la 16 ani, iar acum am 27. Nu trebuie să prepar o prajitură în straturi, după o rețetă complicată, ca să iasă un desert gustos. Poate să fie și ceva simplu, dar foarte bun. Asta vreau să transmit. Nu trebuie să fac ceva complicat ca să gătesc ceva bun. Trebuie să prepar doar corect. Sunt cel mai mulțumit de mousse-ul de ciocolată, care îmi iese foarte bine. Imaginația nu are limite, doar gustul contează. O prajitură trebuie să arate bine, pentru că prima dată mâncăm cu ochii și după simțim gustul. Este un act altruist. Vedem, mirosim și gustăm. Este plăcut să vedem fericirea clientului.

 

Completare elev: Emoția nu se poate defini în cuvinte, doar prin simțuri. Când ai emoții te blochezi, dar e și ceva plăcut. Este un ansamblu de sentimente.

 

Cristina Lilienfeld: Emoția este ceea ce te face viu, este energie. Are diferite culori: poate fi negativă, pozitivă, mixtă, poate să te facă să te comporți în diferite feluri. Este caracterizată prin intensitate. Emoția este ceea ce ne pune în acțiune. Eu vă recomand să vă mișcați. Nu neapărat pentru partea fizică, cât pentru tot ce este în sufletul vostru. Mi se pare că atunci când ne mișcăm, înțelegem viața un pic altfel și aceasta capătă alte nuanțe.

 

Thomas Huit: Dacă sunteți pasionați de ceea ce faceți acum, trebuie să continuați pe acest drum. Cred că aceasta este o meserie foarte frumoasă și de viitor în România. Prăjitura care pleacă de la un dans contemporan este Pavlova, care a fost o balerină. Eu acum transfor această prajitură în funcție de sezon, cu frișcă de migdale și smochine. Această prăjitură a fost făcută la început de un cofetar din Australia, care a fost inspirat o balerină rusoaică. Mai târziu, această prăjitură s-a importat și în Europa.

181

Facebook comments