Cu Zebra la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moţoc” (I)

Ultima ediție specială din seria proiectului cultural cu și despre liceeni, Cu Zebra la școală, din cadrul programului cultural „București, Oraș participativ”, finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB - Centrul cultural al Municipiului Bucureşti, în direct de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”.

Invitații primei ore sunt doamna Carmen Șerban, director adjunct și profesor de discipline tehnice la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”, absolventă a Facultății de Industrie Alimentară din Galați, în învățământ de 23 de ani; doamna Mihaela Florescu, profesor de Industrie alimentară, absolventa Facultății de Chimie Industrială, fost inspector general și inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar al municipiului București; Dan Cristian, a absolvit colegiul în 2012, între timp a absolvit și Facultatea de Fizică de la Măgurele, profesează pe partea de marketing, are și câteva pasiuni printre care și actoria; domnul Adrian Barbu, absolvent al liceului și al școlii profesionale, a trecut prin toate posturile, iar acum a ajuns până la cel de manager, este tehnolog-demonstrator în panificație; domnul Eduard Drăghici, din partea unui partener important al acestui colegiu – Carrefour, cu 17 mii de angajați la nivel național; 6 co-producători, elevi din Colegiul „Dumitru Moțoc”: Anamaria Rădeanu, Ana Roșu, Constantin Radu, Ana Stancu, Gabriela Ruxandra Olăriță, Cristian Minciună.

 

 

Carmen Șerban: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc” este un liceu cu specializare unică în București. Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de activitate a școlii, școală care are calificări precum: tehnician-analize produse alimentare, în urma căreia absolvenții pot lucra în laboratoare de analiză a produselor alimentare sau technician-industrie alimentară, care lucrează direct în producție. Școala profesională oferă următoarele calificări: brutar, patiser, preparator produse făinoase, preparator produse cărnoase, iar la profilul mecanic - frigotehniști.

 

 

Avem și o grădiniță cu șase grupe de copii de care suntem foarte mândri. Elevii liceului fac practică pe parcursul anului școlar și la sfârșit fac practică comasată la agenții noștri economici. Cei mai importanți sunt Carrefour și Auchan. O parte dintre foștii noștri elevi, în jur de 15-20%, lucrează acum în magazine sau în laboratoarele de producție.

 

 

Mihaela Florescu: Sala în care ne aflăm se numește Club European și este un proiect al Inspectoratului Școlar. Mai precis, este un Centru de documetare și informare, locul în care încep proiecte noastre. Majoritatea a fost finanțată de Comisia Europeană, fostele POSDRU, cu experiență internațională. Au fost proiecte Erasmus, vor mai exista proiecte finanțate de Primăria Capitalei, de Primăria Sectorului 5 sau de Parlamentul European, pentru că anul trecut am devenit Școală Ambasador. Noi credem în copiii noștri și niciodată nu ne-au dezamăgit. Dovada este prezența lui Cristi alături de noi, un elev foarte activ în cadrul Consiliului Elevilor. Este important să-i învățăm pe copii să se exprime și nu numai din punctul de vedere al științelor pe care le studiază, ci să se exprime cu îndemânările pe care le au. Cristian este poet și va deveni actor, pentru că această școală l-a sprijinit în acest sens.

Din păcate, învătământul din România, și mai ales cel tehnic, a devenit o „Cenușăreasă”. Spun lucrul acesta gândindu-mă la subfinanțare și la faptul că a trebuit să ne luptăm extraordinar de mult, ajutați doar de partenerii noștri, pentru a funcționa în continuare.

Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, am dezvoltat proiecte „Phare Tvet”, cu ajutorul cărora am avut niște ateliere în care copiii noștri făceau pâine, produse de patiserie, brânzeturi. Făceam cea mai bună bere nefiltrată, însă acest atelier nu mai există astăzi.

De-a lungul anilor, am pregătit mulți specialiști pentru industria alimentară. Înainte de aderare, în București existau fabrici de lapte, pâine, bere, produse din carne. Din fericire pentru noi, au apărut aceste hipermarketuri care au adunat la un loc minifabrici din industria alimentară.

 

 

Mihaela Florescu: Noi suntem în strânsă colaborare cu o direcție a Ministerului Educației, care elaborează strategii de învățare. Este vorba de Centrul Național de dezvoltare a învățământului profesional și tehnic. De-a lungul celor 20 de ani, s-au schimbat programe și manuale școlare. Înainte de această reformă, existau programe și manuale unice, foarte stufoase sau cu tehnologii învechite. Se preluau de la an la an aceleași utilaje demodate, care nu se mai foloseau în industria alimentară. Ce am făcut noi? Am elaborat și am câștigat proiecte. Mai târziu, printr-un demers POSDRU, am câștigat un proiect de stagii de practică, am adus alături de noi specialiști din Uniunea Europeană și pe partenerii noștri actuali.

 

Anamaria Rădeanu: Dumitru Moțoc, un ilustru microbiolog, este cel care a dat numele acestui liceu.

Am ales această școală pentru că îmi doresc să dau admitere la Facultatea de Medicină. Acum sunt la profilul de tehnician-industrie alimentară. Cel mai mult îmi place partea practică.

Intenționez să vă spun despre Clubul M-Impact, care s-a dezvoltat și la noi în liceu. Aici am implementat proiectul de ecologizare: am făcut curat în cartier, cu liderii și cu ceilalți colegi participanți. Cu același proiect am fost la gradiniță și la școala generală nr. 143, pentru a vorbi despre ecologizare. Am vrut ca și cei mici să înțeleagă de ce este important ceea ce facem și să îi convingem să ne urmeze, atât în afara școlii, cât și în cadrul ei. Am mai avut încă un proiect în liceu, denumit „Tu aduci o floare, împreună realizăm o grădină.

 

 

Ana Roșu: Liceul nostru s-a înființat în 1947 și de atunci s-a dezvoltat la stadiul de Colegiu Tehnic de Industrie Alimentară. Acest liceu ne pregătește pentru viață, dar ne învață și cum să ne alegem un loc de muncă foarte bun. Am ales acest liceu pentru că vreau să urmez o carieră în domeniu. Cred că este important să vrei să ajungi la un nivel cât mai înalt. Cel mai important aspect al acestei meserii este să cunoști lucrurile de bază, iar cu ajutorul gândirii să ajungi să faci mai mult. Trebuie să participi la practică, unde înveți baza, iar cu timpul, ajutată și de către alte persoane din acest domeniu, poți să înveți totul. Pentru că îndrăgesc copiii foarte mult, m-am implicat în Proiectul “Elevii de liceu îi învață pe cei mici de la grădiniță engleza”. Acest proiect a constat în joculețe, cântecele și poezii în engleză. Astfel, i-am ajutat să aprofundeze un pic mai mult limba engleză. Copilașii au colaborat foarte bine cu noi.

 

Constantin Radu: Sunt la specializarea technician-electromecanic. Astăzi voi vorbi despre două proiecte POSDRU și un proiect Erasmus Plus.

Primul Proiect este “Inserția elevilor de liceu în piața muncii”. A avut ca scop stagii de practică pentru elevii de liceu la agenții economici și orientarea profesională. La proiect au participat 300 de elevi din cadrul liceului nostru, iar 50 dintre ei au beneficiat de stagii de practică și de o viză de studii în Italia. S-au format două grupe de câte 25 de elevi, care au vizitat diferite fabrici de pâine, de vinuri sau pizzerii.

Constantin Radu: Celălalt proiect POSDRU, “Formarea competențelor cheie la elevii de liceu”, a fost conceput pentru combaterea analfabetismului funcțional și pentru reducerea absenteismului. A avut ca scop pregătirea suplimentară la materiile de bază precum competențe digitale, limba și literatura română sau educație civică. În cadrul proiectului, s-au organizat multe pregătiri și ore de consiliere pentru orientarea profesională.

În această vară, am participat la două proiecte Erasmus Plus. Primul a fost „Connecting through art and game”, la care au participat 25 de copii din alte țări, precum Bulgaria, Macedonia, Lituania, în cadrul căruia au avut loc activități de inițiere între participanți și de cunoaștere a celorlalte culturi. Am fost cazați la Cernica, iar fiecare țară a pregătit o prezentare despre țara de proveniență. În felul acesta, am aflat despre tradiții și obiceiuri noi. În proiect am dobândit competențe lingvistice, perfecționându-mi limba engleză. Cel de-al doilea proiect s-a numit „Make smart decisions” și a avut ca scop luarea unei decizii bune, analizând o problematică dată. După absolvirea colegiului m-aș vedea la Academia Tehnică Militară.

 

Ana Stancu: Împreună cu colegii mei am fost implicată în foarte multe proiecte. Unul dintre proiectele pe care vrem să ne axăm anul acesta este proiectul ROSE. Acesta are ca obiectiv reducerea abandonului școlar și creșterea ratei de promovabilitate a bacalaureatului. Având în vedere că sunt în clasa a XII-a, consider că este un proiect benefic și nouă. Suntem într-o relație de prietenie strânsă cu domnii profesori, iar aceștia ne ajută de fiecare dată când avem o problemă. După terminarea cursurilor, mi-aș dori să devin antreprenor, să-mi deschid propriul laborator de patiserie și cofetărie. Eu cred în egalitatea între sexe și cred că voi reuși să fiu o femeie-antreprenor.

 

Gabriela Ruxandra Olăriță: Anul trecut am participat la Olimpiada tehnică și am obținut locul I pe municipiu. Vreau să continui în acest domeniu. Aș vrea să urmez Facultatea de Control și Expertiza Produselor Alimentare.

Anul trecut a avut loc prima ediție a proiectului municipal „Primăvară dulce europeană”, la care au participat preșcolarii și elevii din liceele și școlile din București. Concursul a avut patru sesiuni: creație literară, poezii și expoziții cu producții dulci. Am participat la această expoziție de produse dulci cu un produs bulgăresc numit „plăcintă cu brânză dulce” și am obținut locul II. Cu aceste concursuri de dulciuri, iarna avem “Dulciuri de poveste” și toamna avem “Dulciuri de Halloween”. Iubesc ceea ce fac la acest liceu pentru că mă ajută să mă dezvolt, iar eu chiar îmi doresc să continui în acest domeniu.

 

 

Cristian Minciună: Doresc să vă prezint proiectul “CIVITAS”. Cu ajutorul acestui proiect am reușit să interacționăm cu mai mulți colegi de la alte licee, cu cei de la Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja” și cei de la Colegiul Tehnic ,,Carol I”. Astfel am reușit să ne dezvoltăm personal și profesional. Alte proiecte sunt „Pauza de tehnologie”, „Sănătatea în bucate”, „Cine știe câștigă” și „Educația prin viață”. Eu am participat la „Sănătatea în bucate”, unde am învățat ce înseamnă o alimentație sănătoasă și ce conțin alimentele. Am fost voluntar la “PROEDUS”, un festival de cultură organizat de Primăria Municipiului București, care susține elevii de la toate liceele și îi premiază prin voluntariate, mai ales tabere la Costinești, la Predeal și în Grecia. Încă sunt nehotărât în legătură cu ceea ce vreau să fac mai departe.

 

Adrian Barbu: În liceu au fost patru ani frumoși, dar de acest lucru mi-am dat seama doar după ce am terminat. M-am angajat prima dată ca brutar într-o brutărie normală, după care a apărut Carrefour România, în 2001. Prin 2003 am fost promovat ca șef de echipă sau adjunct manager de raion, iar din 2006 până în 2014 am fost manager de raion “Brutărie, patiserie și cofetărie”. Acum lucrez în toată România și în Republica Moldova ca tehnolog-demonstrator. Asta înseamnă ca din câteva ingrediente reușesc să realizez sau să inventez un produs finit, iar după aceea să conving o brutărie să-l cumpere și să-l fabrice. În ultima vreme am inventat pâini pe bază de maiele, fără amelioratori, adică fără E-uri. Pe cei care vor să fie în domeniul brutăriei, îi sfătuiesc să îl facă bine. Doar atunci vor avea stabilitatea banilor, funcții sau vor deveni manageri. Concluzia este: faceți ceea ce vă place cu seriozitate.

 

Dan Cristian: Am fost îndrumat către Facultatea de Fizică de către doamna Dumitrașcu Marieta, un profesor extraordinar din acest liceu. Pentru mine acest liceu a semnificat una dintre cele mai mari șanse din viață. Eu am ajuns întâmplător aici. Tatăl meu voia să merg la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, dar un coleg din școala generală m-a sfătuit să dau la Colegiul „Dumitru Moțoc”. Consider că în anii de liceu nu am avut profesori, ci am avut mentori, oameni care au înțeles problemele și nevoile elevilor, oameni care m-au ajutat să mă dezvolt, mi-au arătat că pot face orice. Am fost implicat în orice proiect pe care acest liceu l-a avut. Am încercat să culeg totul cu putință și tot ce mi s-a oferit. Am avut oportunitatea să vizitez anumite țări din Europa. Unul dintre lucrurile foarte importante cu care am rămas este încrederea în mine. După tot ce am învățat aici, atunci când ies în lume, știu exact ce să aleg și să iau decizile corespunzătoare.

 

Eduard Drăghici: Înțelegem cât de importantă este partea practică, de aceea venim în întâmpinarea elevilor cu un program în care au ocazia să lucreze alături de specialiștii noștri: brutari, cofetari, măcelari, patiseri. În acest fel, ei reușesc să deprindă mai ușor meseria pe care o studiază la școală. În același timp, le oferim și posibilitatea ca după terminarea studiilor sau chiar în timpul studiilor să se alăture echipei noastre. În momentul de față, la nivel național, există o problemă cu forța de muncă. Dacă se alătură echipei noastre, ei au posibilitatea să se dezvolte și să aibă un parcurs al carierei de succes. Încep prin a se angaja ca specialiști, lucrează în laboratoare, dar pot evolua treptat într-o perioadă de timp destul de scurtă, deoarece avem foarte multe puncte de lucru, suntem o echipă suficient de mare și suntem în plină expansiune. Pot deveni șefi de echipă, iar ulterior, pot deveni manageri. Eu am devenit manager în 3 ani. Depinde foarte mult de ceea ce ne dorim și față de ce avem pasiune. Putem să ne extindem câmpurile cunoscute și să ne reorientăm către orice domeniu. Oamenii noștri din magazine, odată ce au devenit manageri pe un anumit raion, pot deveni manageri de department iar după aceea pot coordona mai multe raioane și își pot astfel, lărgi expertiza pe acele domenii.

213

Facebook comments