(VIDEO) Rămăşiţele unor “uriaşi”, descoperite în China

video_ramasite_uriasi_china.jpg

Scheletul unui "uriaş", descoperit în China (Sursa foto: Shandong University via sciencealert.com)
Scheletul unui "uriaş", descoperit în China (Sursa foto: Shandong University via sciencealert.com)

Arheologii au descoperit într-o provincie din sud-estul Chinei rămăşiţele unor oameni neobişnuit de înalţi, care datează de acum 5.000 de ani, potrivit agenţiei Xinhua, preluate de site-ul sciencealert.com.

Oamenii de ştiinţă din China au descoperit în provincia Shandong mormintele unei populaţii de “uriaşi”. Aceştia măsurau 1,8 şi chiar 1,9 metri înălţime, lucru neobişnuit pentru oamenii din perioada Neoliticului.

Spre comparaţie, înălţimea medie a chinezilor de astăzi din acea regiune era în 2015 de 1,75 metri. Media la nivel naţional în acelaşi an a fost de 1,72 metri.

Nu se ştie cât de înalţi erau chinezii de acum cinci milenii din regiunea amintită, însă înălţimea medie a unui european din epoca respectivă era de numai 1,65 metri.

Chinezii din prezent sunt mult mai scunzi decât strămoşii lor de acum 5.000 de ani, chiar dacă cei de astăzi au condiţii de viaţă mai bune, plus acces la o serie de alimente sănătoase.

Explicaţia pentru înălţimea oamenilor de acum 5.000 de ani din provincia Shandong de astăzi ar putea fi legată de nutriţie: pe atunci, oamenii care se bazau deja pe agricultură aveau parte de alimente diverse şi bogate din punct de vedere nutriţional, lucru ce le-a permis şi dezvoltarea impresionantă a fizicului, crede Fang Hui, de la Universitatea din Shandong, citat de agenţia Xinhua.

În plus, unele rămăşiţe descoperite aparţineau unor persoane care făceau parte, cel mai probabil, din înalta societate, ţinând cont de dimensiunile mai mari ale mormintelor. Implicit, persoanele respective aveau condiţii de viaţă mai confortabile şi acces la alimente de calitate. De asemenea, în zonă au fost excavate şi unele locuinţe din Neolitic, care erau compuse din dormitoare şi bucătării separate, lucruri rar întâlnite în societăţile de acum cinci milenii, iar acest aspect întăreşte ipoteza că oamenii din acel sat duceau o existenţă mai mult decât confortabilă.

997

Facebook comments