Cum vrea NASA să facă planeta Marte locuibilă

cum_vrea_nasa_planeta_marte_locuibila.jpg

NASA ar vrea să creeze un scut magnetic în jurul planetei Marte
NASA ar vrea să creeze un scut magnetic în jurul planetei Marte

NASA vrea să creeze un câmp magnetic artificial în jurul planetei Marte, pentru a o face locuibilă. Scenariul a fost avansat de un director din cadrul agenţiei spaţiale americane, la un seminar în Washington.

Cercetătorii cred că Marte a fost cândva o planetă activă, acoperită de oceane şi care a avut o atmosferă densă. NASA ar vrea acum să recreeze aceste condiţii, pentru instalarea unor colonii umane pe corpul ceresc ostil vieţii în prezent, inclusiv din cauza radiaţiilor puternice.

James Green este directorul Diviziei de Ştiinţe Planetare a NASA. El a anunţat într-un seminar desfăşurat recent la Washington că agenţia spaţială americană a propus un plan privind instalarea unui scut magnetic care să apere planeta Marte de radiaţiile solare puternice. Scutul magnetic ar urma să fie creat cu ajutorul unui circuit electric uriaş, suficient de puternic pentru a genera un câmp magnetic artificial.

Acest scut magnetic ar permite planetei roşii să-şi recapete atmosfera în decurs de numai câţiva ani, potrivit wired.co.uk. Odată realizat acest lucru, efectul de seră creat ar încălzi planeta şi ar face să apară condiţii favorabile vieţii, inclusiv prin existenţa apei în stare lichidă. Marte şi-ar putea recăpăta astfel a şaptea parte din oceanele pe care le-a avut acum patru miliarde de ani.

Ideea realizării unui scut magnetic artificial în jurul planetei Marte nu este neapărat nouă, ea a mai fost avansată în 2008 de un grup de savanţi japonezi, însă iniţiativa a rămas la stadiul de idee.

De când zborul spaţial a devenit posibil, umanitatea a visat să ajungă pe alte planete. Deocamdată, omul nu a pus piciorul decât pe Lună, care nu e o planetă, ci un satelit natural, chiar dacă NASA se gândeşte să-i schimbe statutul, alături de alte circa o sută de corpuri cereşti.

Următoarea ţintă a oamenilor de ştiinţă o reprezintă Marte, singura planetă din sistemul nostru solar care ar putea servi drept colonie umană, în opinia experţilor. NASA a trimis deja pe planeta roşie doi roboţei care adună date ştiinţifice importante şi fac fotografii spectaculoase, care de multe ori provoacă polemici aprinse pe Pământ. Următorul pas este trimiterea unui echipaj uman, cândva la orizontul anilor 2030.

Unii pionieri ai spaţiului cred că singura soluţie pentru ca omenirea să supravieţuiască este să se instaleze pe două planete, în loc de una singură.

1345

Facebook comments