Jean d’Ormesson: moartea unui "artistocrat al literelor"

000_app2002102279526_0.jpg

Jean d'Ormesson (dreapta) dupa ce presedintele Jacques Chirac i-a remis medalia de Mare Ofiter al Legiunii de onoare pe 22 octombrie 2002.
Jean d'Ormesson (dreapta) dupa ce presedintele Jacques Chirac i-a remis medalia de Mare Ofiter al Legiunii de onoare pe 22 octombrie 2002.
Image source: 
credit foto: ERIC FEFERBERG / AFP

Scriitorul Jean d’Ormesson, membru al Academiei franceze, a murit în nopatea de luni spre marţi 5 decembrie la vîrsta de 92 de ani. Lumea culturală dar şi clasa politică din Franţa îi aduc un omagiu călduros acestui intelectual subtil, unul dintre puţinii scriitori care şi-au văzut opera publicată în colecţia La Pléiade a Editurii Gallimard.

Jean Bruno Wladimir François de Paule Lefèvre d’Ormesson, acesta este numele complet al scriitorului, om de viţă nobilă. De altfel preşedintele francez Emmanuel Macron nu a ezitat să-l omagieze ca pe un "prinţ al literelor". Unii l-au mai numit "un aristocrat al literaturii franceze". Să-l citam pe Jean d’Ormesson evocîndu-şi copilăria:

"Tatăl meu era diplomat, şi am trăit timp de opt ani în regiunea lacurilor bavareze. Altfel spus copilăria mea este integral bavareză. Bineînţeles că vorbeam germana, de altfel am vorbit germana înainte de a vorbi franceza, şi cred că am avut accent german pînă la vîrsta de zece ani. Iar amintirile mele din copilărie sunt Alpii bavarezi.”

Copilăria lui Jean d’Ormesson este însă marcată şi de un mic episod românesc, pentru că tatăl scriitorului a fost în perioada interbelică ambasador şi la Bucureşti. Unele dintre cărţile lui Jean d’Ormesson sunt de altfel traduse şi în româneşte, iar în 2010 el a făcut deplasarea pînă la Bucureşti şi apoi la Neptun pentru a primi Marele Premiu “Ovidius” acordat de Uniunea Scriitorilor din România în cadrul Festivalului Naţional “Zile şi Nopţi de Literatură”.

Oscar Wilde spunea despre sine însuşi: “geniul mi l-am folosit în viaţă, doar talentul mi l-am folosit în literatură”. Ceea ce nu este chiar adevărat, Oscar Wilde rămîne un scriitor genial care a marcat istoria literaturii. In cazul lui d’Ormesson însă butada lui Oscar Wilde este sută la sută valabilă, cel puţin după părerea mea. Cînd emoţia meditatică suscitată de moartea lui d’Ormesson se va mai potoli, cînd criticii îşi vor face efectiv datoria în privinţa operelor sale, vom constata probabil că el a fost mai degrabă un mare destin literar decît un mare scriitor.

Ca personaj al vieţii culturale, politice şi mediatice franceze, ca prestidigitator al vieţii mondene şi capacitate de a-şi forja un mit încă din timpul vieţii, d’Ormesson aproape că n-a avut rival. 50 de cărţi la activ, onoruri peste onoruri, prietenii prezidenţiale, faimă de mare seducător, director general al cotidianul Le Figaro între 1974 şi 1977… Dacă există vreo imagine efectiv la antipodul scriitorului sărac, blestemat, boem, pesimist şi nefericit (cu care ne-a obişnuit istoria literaturii) ei bine, această imagine este cea a lui Jean d’Ormesson, nobil, bogat, rasat, hedonist, adulat, optimist, căruia îi reuşeşte totul…

“Intr-o bună zi mă voi duce fără să vă fi spus totul”, este titlul uneia dintre ultimile sale cărţi, scrisă în stilul său eseistic obişnuit. Incontestabil, el a fost un scriitor foarte popular, iar romanul său “Gloria Imperiului”, pentru care a primit Marele premiu al Academiei franceze, s-a vîndut în o sută de mii de exemplare. Cotidianul le Monde îl omagiază găsind această formulă: “Delicios, el era. Bun scriitor, deasemenea. Dar, admirator al marilor autori, el se arăta fără iluzii privind propria sa operă, fără îndoială aşteptînd o dezminţire.”

 

 

 

121

Facebook comments