Procesul reţelei jihadiste Cannes-Torcy se deschide la Paris

anchetatorii_parasesc_locul_unei_anchete_desfasurate_in_acest_dosar_strasbourg_6_octombrie_2012.jpg

Anchetatorii parasesc locuinta lui Jérémie Louis-Sidney, Strasbourg, 6 octombrie 2012
Anchetatorii parasesc locuinta lui Jérémie Louis-Sidney, Strasbourg, 6 octombrie 2012
Image source: 
AFP PHOTO / PATRICK HERTZOG

Celula teroristă a fost destrămată în 2012. La acea vreme, serviciile antiteroriste o considerau ca fiind cea mai periculoasă din Franţa. Această filieră jihadistă era cea care dădea tonul în materie de terorism în Franţa, comentau la acea vreme anchetatorii.

 

20 de bărbaţi au luat loc în boxa acuzaţilor. Cu vârste între 23 şi 33 de ani, ei sunt originari din Torcy, regiunea pariziană dar şi din sudul Franţei, în special Cannes. Cei mai mulţi sunt amici din copilărie, au frecventat aceleaşi moschei, toţi s-au adunat în jurul unui lider fanatic - Jérémie Louis-Sidney, omorat în timpul interpelării sale la Strasbourg.

În septembrie 2012, membrii acestui grup au aruncat o grenadă într-o băcănie evreiască. In mod miraculos, incidentul nu s-a soldat cu morţi dar cu răniţi – un angajat şi un client. Ancheta va duce repede la unul dintre suspecţi: un tânăr de 25 de ani, radicalizat, care avea în garajul său din Torcy armament şi muniţia necesară pentru a fabrica o bombă.  În octombrie 2012, o vastă operaţiune a fost lansată pentru prinderea membrilor acestei grupări. Poliţiştii au descoperit cu ocazia percheziţiilor arme, testamente religioase şi liste cu posibile ţinte.

Este un proces fluviu care se va derula pe durata a 50 de zile în care au fost prevăzute audieri şi în care instanţa va încerca să înţeleagă geneza şi modul de funcţionare a acestui grup terorist, o celulă oprită în plin avânt, potrivit anchetatorilor. 

191

Facebook comments