Prezidenţiale Franţa: Pamela Anderson îl sprijină pe Jean-Luc Mélenchon, Alain Delon pe François Fillon

melenchon.jpg

Actrita Pamela Anderson îl sprijinà pe stângistul Jean-Luc Mélenchon la prezidentialele din Franta
Actrita Pamela Anderson îl sprijinà pe stângistul Jean-Luc Mélenchon la prezidentialele din Franta
Image source: 
Fotomontaj: Glenn Francis (www.PacificProDigital.com) si AFP

Cu trei zile înaintea primului tur de scrutin prezidenţial din Franţa, lupta se anunţă în continuare incertă. 4 candidaţi sunt creditaţi cu scoruri ce se înscriu în marja de eroare a institutelor de sondaje. Cu alte cuvinte, oricare dintre cei 4 se poate califica pentru finala din 7 mai.

Există încă puţin peste un sfert dintre alegători care sunt nedecişi, deci cam 10 milioane de oameni. În contextul în care primii 4 – în ordine, centristul independent Emmanuel Macron, extremista de dreapta Marine Le Pen, conservatorul François Fillon şi stângistul Jean-Luc Mélenchon – sunt umăr la umăr, toţi undeva între 23 şi 19 la sută din intenţiile de vot, astfel că, în marja de eroare a sondajelor, fiecare buletin va conta duminică. O singură certitudine se desprinde, aceea că dacă Marine Le Pen se califică pentru turul doi din 7 mai, ea va pierde preşedinţia indiferent pe cine va avea în faţa ei.

Pentru François Hollande, «totul este posibil»

François Fillon a declarat că « în momentul în care bagă buletinul în urnă, francezii devin rezonabili » - o declaraţie ce se vrea optimistă în contextul în care doi extremişti – de stânga şi de dreapta – sunt creditaţi practic cu scoruri mai bune decât el.

De partea sa, Jean-Luc Mélenchon a spus că « nu sprijină nicio dictatură », aluzie la acuzaţiile că ar fi de partea puterii violente din Venezuela. Candidatul stângist a precizat de altfel că a cerut venezuelenilor să-i elibereze pe cei doi fotografi încarceraţi pe motiv că aveau droguri asupra lor.

Socialistul Benoît Hamon, dat cu un scor sub 10 la sută, a deplâns faptul că « a dus lipsă de sprijin politic », a se subînţelege, din partea taberei sale. E adevărat că o serie de responsabili sau miniştri din PS au decis să-l susţină pe Emmanuel Macron.

Marine Le Pen a încercat de partea ei să-şi relanseze campania la ultimul miting de miercuri repetând sloganurile şi temele standard ale programului ei: securitatea, identitatea naţională şi imigraţia.

François Hollande, preşedintele în exerciţiu, profită de ultimele zile de mandat pentru a se autopromova. « Îi voi lăsa succesorului meu o ţară într-o stare mult mai bună decât cea în care am găsit-o » a spus şeful statului. Apropos de rezultatul de duminică, Hollande a refuzat să spună cu cine va vota – chiar dacă toată lumea ştie că-l preferă pe fostul său ministru al Economiei Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei estimează totodată că la primul tur, « totul este posibil ».

O serie de candidaţi – Fillon, Le Pen, Mélenchon – au refuzat în ultimele zile interviuri. Fillon de exemplu a respins oferta ziarului Le Monde pe motiv că nu vrea să mai vorbească despre « afacerile » în care este citat. « Într-un interviu, nu jurnaliştii sunt cei care decid ce întrebări se pun » a mai estimat candidatul dreptei şi al centrului. Fillon a refuzat de asemenea zilele trecute un interviu pe canalul de ştiri BFM TV.

Jean-Luc Mélenchon, plebiscitat de staruri americane pro-Sanders

« Vocea lui Jean-Luc Mélenchon pare că se aude până în SUA ! » notează, pe un ton uşor ironic, ziarul Le Monde. Motivul acestei exclamaţii: faptul că mai multe personalităţi americane – intelectuali şi artişti, de cele mai multe ori pro-Bernie Sanders la recentele prezidenţiale americane – au semnat o petiţie în care-şi exprimă sprijinul în favoarea candidatului « Franţei nesupuse ». Pe lista semnatarilor figurează printre alţii filosoful şi lingvistul Noam Chomsky, actorii Mark Ruffalo şi Danny Glover şi regizorul Oliver Stone. Toţi se tem de un scenariu, « de o tragedie » de tip Trump în Franţa dacă nu este ales « candidatul progresist » cum este descris Mélenchon. Scrutinul de duminică este considerat de semnatari « crucial nu doar pentru Franţa ci şi pentru restul lumii ». Joi seara petiţia lansată pe internet în favoarea candidatului francez avea déjà în jur de 7.200 de semnaturi. În fine, într-un alt registru, mediatica actriţă Pamela Anderson, militantă a cauzei animalelor, îl vrea şi ea pe Mélenchon preşedinte al Franţei pe motiv că « e un fidel companion al animalelor şi un campion al schimbărilor climatice ».

Să mai spunem în încheiere că şi Alain Delon, o legendă a cinemaului francez, a decis să-şi publice în scris, în paginile ziarului conservator Le Figaro, sprijinul în favoarea candidatului conservator. Pentru marele actor, cunoscut pentru poziţiile sale foarte la dreapta, François Fillon este « curajos, are experinţă şi o voinţă de neclintit. În opinia mea, el nu are niciun rival şi va câştiga fără doar şi poate scrutinul » conchide Alain Delon, azi în vârstă de aproape 82 de ani.

Prezidenţiale Franţa: Pamela Anderson îl sprijină pe Jean-Luc Mélenchon, Alain Delon pe François Fillon
412

Facebook comments