Prezidenţiale franceze: "sensul votului a pierdut în claritate"

article-election-presidentielle-f24-fr.jpg.png

Image source: 
credit foto: France24

Prezidenţialele franceze, cu trei săptămîni înaintea primului tur de scrutin, se află sub semnul incertitudinii, întrucît sondajele anunţă un absenteism record. În aceste condiţii totul devine posibil, mai ales că şi numărul indecişilor este foarte mare. Mai mulţi specialişti se declară, în presa franceză, dezamăgiţi de turnura pe care a luat-o campania electorală, iar unii deplîng chiar faptul că "sensul votului a pierdut în claritate".

În materie de surprize şi incertitudini, insatisfacţii şi dezamăgiri, actualele prezidenţiale franceze par să afişeze un fel de record absolut de la al doilea război mondial încoace. Alegerile prezidenţiale îi pasionează în general pe francezi, acesta este şi scrutinul lor favorit întrucît, cum spune analistul Alain Duhamel, "Franţa rămîne un fel de monarhie republicană". De data aceasta, însă, mulţi alegători au impresia că nu se recunosc în nici unul dintre candidaţi.

Românii cunosc bine celebra replică din Caragiale: "Si eu cu cine votez?" Cînd este spusă de un singur cetăţean dezorientat, replica are ecouri comice. Imaginaţi-vă însă o masă de 6 sau 7 milioane de cetăţeni, care spun în cor "Și eu cu cine votez?" O astfel de imagine nu mai ţine de comedie ci de dramă, devine un fel de tragedie a democraţiei.

Este cazul, oarecum, în Franţa, unde sondajele indică un abstenteism situat între 35 şi 40 la sută. Iar dintre cei decişi totuşi să voteze, un alegător din trei nu şi-a clarificat încă opţiunea.

Un sentiment de frustrare începe să fie resimţit, pentru că pe de o parte există o enormă dorinţă de schimbare, iar pe de altă parte nici unul dintre cei cinci candidaţi principali nu pare să convingă prin persoana sa şi prin programul său.

Aceste prezidenţiale riscă să fie un veritabil seism pentru peisajul politic francez. În urma afacerilor de nepotism în care este implicat candidatul dreptei, François Fillon, încrederea în oamenii politici începe să scadă. Culmea este că opinia publică pare mai indignată de scandalul care îl vizează pe François Fillon decît de cel care o vizează pe Marine Le Pen.

Ca şi cum de la candidatul dreptei ar fi aşteptat ceva mai mult sens moral decît de la candidatul extremei drepte. Dar, de fapt, lui Fillon i se reproşează îmbogăţirea personală, în timp ce malversaţiunile lui Marine Le Pen par să fi fost făcute pentru finanţarea partidului ei.

Partidul socialist este însă, în special, în pierdere de viteză, întrucît radicalul de stînga Jean-Luc Mélenchon pare mai bine plasat în sondaje decît candidatul oficial al socialiştilor, Benoît Hamon. Iar unii vorbesc despre o posibilă dezmembrare a Partidului socialist, care domină totuşi viaţa politică franceză de 40 de ani.

Într-un articol publicat în Le Figaro, istoricul şi eseistul Jacques Juillard deplânge faptul că două teme sunt absente din dezbatere: cea legată de identitate şi cea legată de naţiune. În Franţa, spune el, subiectul legat de identitate provoacă teamă, mai precis teama de a nu-i stigmatiza pe imigranţi sau pe francezii proveniţi din imigraţie. Accentul se pune mai degrabă pe o altă temă: “vivre ensemble”, sau cum să facem ca să fie posibilă viaţa în comum. Nu poţi însă crea o naţiune doar gîndindu-te la viitor, fără să ţii cont de trecut, spune istoricul francez.

Citez tot din afirmaţiile lui: “A fonda viaţa în comun, mai degrabă pe ceea ce ne diferenţiază decît pe ceea ce ne uneşte, este pură nebunie". Și tot el spune: "Identitatea naţională nu este o falsă problemă, aşa cum cred unii, concepţia aceasta este greşită. Din moment ce Franţa, şi odată cu ea Europa, au devenit, într-o măsură fără precedent, o destinaţie a imigraţiei din Africa şi Orientul Apropiat, chestiunea se impune în mod inevitabil. Să nu lăsăm Frontului Naţional monopolul evidenţelor".

În altă ordine de idei, Jacques Juillard mai deplânge un lucru, şi anume "dislocarea" limbii franceze, pe care o consideră abandonată de dezbaterea politică. O limbă unică se impune acum, numită de el "engleza de aeroport", în detrimentul unor vechi limbi care înseamnă memorie şi legătură cu trecutul. Oare europenii vor continua să păstreze limba engleză ca limbă de lucru acum că Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană? se întreabă istoricul şi eseistul francez.

Citez din nou din articolul său: "O refondare a Europei trece în primul rînd prin reabilitarea limbilor lui Molière, lui Goethe, lui Dante, lui Cervantes şi a altor cîţiva scriitori. O limbă, şi literatura care îi corespunde, nu este un mijloc de comunicare ci un instrument de rezistenţă în faţa opresiunii, a tuturor formelor de opresiune ale lumii moderne". Personal consider că Jacques Juillard ne propune aici un vast şi grav subiect de meditaţie, şi ar însemna să dăm dovadă de o mare orbire ca să nu-l aprofundăm.

640

Facebook comments