UK: Românii și bulgarii lucrează în hoteluri, restaurante și construcții

beaufort_park.jpg

Șantier de construcții
Numeroși români lucrează pe șantiere de construcții ca acesta din nord-vestul Londrei
Image source: 
https://www.brogangroup.com

Românii și bulgarii din Marea Britanie lucrează preponderent în sectoarele restaurante și hoteluri, construcții și financiar-afaceri, sunt cel mai prost plătiți dintre lucrătorii din Uniunea Europeană și au cel mai mare procent de lucrători pe cont propriu. Datele publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS) relevă dependența importantă a economiei britanice de lucrătorii din UE înaintea ieșirii țării din Uniune.  

Potrivit datelor publicate de ONS în anul 2016 în Marea Britanie erau 340 de mii de cetățeni români și bulgari (E2) cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani (dintr-un total estimat la 414 mii), comparat cu 1,229 milioane proveniți din cele opt state foste comuniste care au aderat la UE în 2004 (E8) și 1,142 milioane proveniți din cele 14 state membre mai vechi (E14).

Din cei 340 de mii, 281 de mii (83%) lucrau, 13 mii erau șomeri (4%), 10 mii erau studenți sau elevi (3%) și 35 de mii (10%) erau inactivi. Procentul celor care lucrau este cel mai ridicat, la egalitate cu cei din E8, dintre toate categoriile de populație din Regatul Unit.

Lucrătorii din România și Bulgaria se regăsesc în principal în sectoarele hoteluri și restaurante (23%), construcții (20%), financiari și afaceri (15%), administrație publică, educație și sănătate (14%), transporturi și comunicații (12%).

Ponderea cea mai ridicată în totalul lucrătorilor din Regatul Unit o dețin românii și bulgarii în construcții (3%). Lucrătorii cu calificarea redusă constituie grupul el mai numeros într români și bulgari (31%), urmat de muncitori calificați (19%), operatori de echipamente (12%), lucrători de îngrijire și servicii (10%), profesioniști cu calificare superioară (9%).

Românii și bulgarii au alături de lucrătorii E8 cel mai ridicat procent de lucrători din sectorul privat (95%), față de media națională (77%) și au cel mai ridicat procent de lucrători pe cont propriu (25%), aproape jumătate dintre ei în construcții, față de media națională (14%).

Cetățenii E2 sunt și cei care lucrează cele mai multe ore pe săptămână (62% peste 40 de ore) față de media națională (34%). Tot românii și bulgarii alături de cei din E8 sunt cei mai prost plătiți, câștigând în medie 8,33 lire sterline pe oră, față de 11,3 lire media națională și 12,59 lire pentru cei din E14.

În privința nivelului de calificare cetățenii români și bulgari ca și cei din E8 aveau cel mai ridicat procent de joasă calificare (31%), cei din E2 depășindu-i la înaltă calificare pe cei din E8 (11% față de 8%).

Românii și bulgarii aveau un nivel de educație potrivit ocupației lor în proporție de 50%, erau supra-educați în proporție de 37% și sub-educați în proporție de 13%, procente similare celorlalți lucrători din UE.

Aceste date relevă faptul că cetățenii UE din Marea Britanie își aduc un aport important la economia țării și cu greu pot fi înlocuiți din sectoarele în care muncesc.

Marea Britanie și UE se află în faza preliminară a negocierilor privind ieșirea țării din Uniune, iar garantarea drepturilor cetățenilor UE din Marea Britanie și a celor britanici din UE după martie 2019 când statutul de membru va înceta constituie o prioritate pentru ambele părți.

856

Facebook comments