Din 2018 UE va debloca 120 de milioane de euro pentru instalarea a mii de spoturi de wifi gratuite

wifi_icon.svg_.png

Image source: 
www.wikimedia.org

UE va debloca 120 de milioane de euro, începând din 2018, pentru a permite instalarea a mii de spoturi de wifi gratuite în toată Europa, în locuri publice, potrivit unui text apropbat marţi de Parlamentul European, notează AFP.

Programul anunţat în urmă cu un an de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, în discursul său despre “starea Uniunii”, vizează distribuirea unor “bonuri de cumpărături” în valoare de 20.000 de euro care să permită realizarea de lucrări de instalare de conexiuni wifi. În planul de acțiunea al Uniunii Europene vor putea fi incluse între 6.000 și 8.000 de oraşe şi sate, din toate statele membr.

Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanţii locali vor putea să aplice pe un site dedicat, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare. Companiile, în baza bonului, se vor adresa apoi autorităţile europene, pentru a fi plătite.

Colectivităţile care vor să beneficieze de sistem trebuie să se angajeze să finanţeze, cel puţin trei ani, mentenanţa punctelor de conexiune şi costul abonamentului către operatorii care vor furniza internet.

Bonurile vor fi distribuite pe principiul “primul venit, primul servit”, dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă. 

318

Facebook comments