Rătăcit în Euro-Narnia: Străin

valeriu_nicolae.jpg

Valeriu Nicolae
Image source: 
Dilema Veche

A început să plouă. E vară şi în Chicago e cald rău şi foarte umed. Sînt pe malul lacului şi mă uit cu invidie la bogătaşii care se plimbă cu bărcile. Stau pe iarbă şi nu am chef să plec, nu e nimic la care să mă întorc: stau într un apartament urît pe care îl împart cu alţi trei români cu care nu am nimic altceva în comun.

La vreo 2 metri de mine este o pistă de biciclete şi role care e deja umedă. Mă trezesc cu o roşcată lîngă mine, a alunecat în curbă. O ajut să se ridice. E pistruiată rău, creaţă şi cu ochi verzi. Îşi cere scuze. Îi zic că nu am mai fost atît de aproape de o îmbrăţişare cu o femeie frumoasă de vreo două luni, aşa că eu ar trebui de fapt să îi mulţumesc.

Rîde un pic nervos, se ridică şi pleacă grăbită. Mă gîndesc că probabil şi eu aş fi făcut la fel în locul ei. Mă simt cam prost. Mai stau vreo 10 minute, pînă cînd sînt ud fleaşcă. Cînd plec, văd un Walkman Sony galben – un model de ultimă generaţie cu un super radio – pe care l-a scăpat din mînă atunci cînd a căzut. Faptul că nici măcar nu s-a întors să îl ia mă cam şochează. Acasă ascult caseta şi sînt iarăşi surprins. Prima melodie este Pergolesi, „Stabat Mater Dolorosa“. O parte din casetă este muzică simfonică religioasă, cealaltă este Jewel – o cîntăreaţă de folk american cu o voce cam tristă.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Valeriu Nicolae în Dilema Veche aici

176

Facebook comments