București: Benzi unice RATB, din iunie. Intenția e bună, implementarea scârțâie

Bucureștiul e una din cele mai poluate capitale europene. Se circulă infernal pe marile bulevarde, locurile de parcare sunt insuficiente, iar pistele de biciclete, cu mici excepții, rămân doar un vis frumos. Pentru a remedia aceste probleme, benzile unice pentru transportul public sunt o condiție ”sine qua non”, iar începând cu luna iunie acest sistem va începe să fie implementat și în București, după cum a anunțat primarul general Gabriela Firea.

Începând cu luna iunie, în Capitală, de la Șoseaua București-Ploiești până la Piața Romană, mașinile RATB vor circula numai pe banda numărul 1 care va fi interzisă pentru restul autovehiculelor. Măsura, implementată cu succes în zeci de orașe europene, vizează prioritizarea deplasării cu mijloacele de transport în comun, în detrimentul automobilului propriu.

Benzile unice pentru RATB urmează a fi extinse apoi pe majoritatea drumurilor importante din București, precum bulevardele Moșilor, Colentina, Bălcescu, Unirii, Tineretului, Drumul Taberei, Ștefan cel Mare, Olteniței și Splaiul Independenței.

"Mai aproape de debutul proiectului benzi unice. În prima parte a lunii iunie va demara pilotul în zona: șoseaua București Ploiești de la intersecția cu str. Elena Văcărescu — Piața Presei Libere — B-dul Kiseleff — Mareșal Prezan — Calea Dorobanților (între Piața Dorobanților și Piața Lahovary) — George Enescu — Magheru — Piața Romană. În partea a doua a lunii iunie vom inaugura și proiectul pentru fluidizarea traficului în zona Colentina. Linia tramvaiului 21 va fi protejată de gard, ca linia 41, pentru ca mașinile mici să nu mai intre pe linia de tramvai, blocând circulația. Cale proprie pe tot traseul: terminal Sf. Gheorghe — Calea Moșilor — Obor — șos. Colentina — Terminal Colentina", a scris primarul Gabriela Firea pe Facebook.

ONG: În București, se înmatriculează anual peste 5.000 de mașini și se fac sub 200 de locuri de parcare

”Ideea în sine este foarte bună, dar implementarea ei pune mari semne de întrebare” comentează, la RFI, Irina Zamfirescu, de la Active Watch, intervievată de Mircea Oprea. Ea reclamă faptul că Primăria nu are un plan clar întins pe mai mulți ani, nu a comunicat eficient și, poate cel mai important, nu creează suficiente locuri de parcare pentru bucureștenii care ar fi tentați să renunțe măcar ocazional la mașină în favoarea RATB-ului.

”Nu există un proiect clar, ci doar un comunicat de presă. Nu știm dacă acest traseu pilot e sau nu continuu. E o lipsă totală de comunicare și dezbatere din partea primăriei. Nu a fost niciun fel de discuție cu ONG-urile, socitatea civilă sau cu bucureștenii beneficiari direcți ai proiectului” reclamă Irina Zamfirescu.

Reprezentanta Active Watch mai spune că ”este foarte bizar că în 2017 vorbim despre ”pilotarea” benzilor dedicate transportului public. A pilota înseamnă să vedem dacă funcționează sau nu. De asemenea, esențial e ca, odată cu introducerea benzilor unice, să fie construite noi parcări. În București, se înmatriculează anual peste 5.000 de mașini și se fac sub 200 de locuri de parcare”.

Ascultă interviul integral acordat RFI de Irina Zamfirescu, de la Active Watch:

Irina Zamfirescu, de la Active Watch, despre benzile unice pentru RATB
1197

Facebook comments