Conviețuirea româno-maghiară la Târgu- Mureș: “Fiecare comunitate cu statuile ei” (REPORTAJ RFI )

dsc_1629.jpg

Târgu-Mureș
Image source: 
Andreea orosz / RFI România

Mai multe evenimente înregistrate în ultima perioadă au readus în discuție subiectul conviețuirii româno-maghiare din Transilvania:  episodul “micii” de la Odorheiul Secuiesc, sau incidentele recente cu ultrașii de la Cluj-Napoca sunt două exemple.

Ascultă aici reportajul:



Statutul incert al Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș a stârnit nemulțumiri nu doar pe plan local, ci a creat chiar tensiuni diplomatice între Ungaria și România.

Ce impact au aceste evenimente asupra comunității din Târgu-Mureș? Cum conviețuiesc românii și maghiarii? Andreea Orosz a fost la Târgu-Mureș și a stat de vorbă cu oamenii.

Péter Demény este scriitor, traducător și blogger la Adevărul. Povestește că a trăit 42 de ani la Cluj-Napoca, mutându-se la Târgu Mureș în urmă cu doi ani.

Cred că asta este, totuși, o nuanțare pentru că nu am fost aici la evenimentele din martie negru, sau cum se spune în maghiară, Fekete Március. Oricum, a fost un eveniment foarte trist. Eu văd lucrurile în ansamblul lor. În conviețuirea dintre maghiari și români în Transilvania cred că sunt foarte multe prejudecăți, stereotipii, împotriva cărora niciuna dintre comunități nu face nimic”, explică scriitorul.

Sándor Gál este director executiv la Fundația Comunitară Mureș. Scopul fundației este de a rezolva problemele locale cu fonduri locale, spune el.

Noi, ca fundație, ne-am propus să construim poduri între cele două etnii. Practic, sunt două comunități diferite care trăiesc fiecare în comunitatea ei. Nu prea sunt puncte de întâlnire. Fiecare are teatrul ei, școala ei. Trăiesc diferit” explică Sándor Gál.

Tema conviețuirii româno-maghiare a fost abordată și de Teatrul Național din Târgu Mureș în spectacole ca MARO de Szekely Csaba, regia Andi Gherghe sau Double Bind, de Kincses Réka şi Alina Nelega.

Elena Purea este actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, compania „Liviu Rebreanu” și a făcut parte din distribuția Double Bind.

Își povestește experiența la RFI: “pentru mine a fost un proces de conștientizare. Nu sunt târgu- mureșeancă, dar trăiesc de 20 de ani în acest oraș și pentru mine nu a fost niciodată o problemă acest tip de conviețuire. Nu am pătruns niciodată mai profund. Am luat lucrurile la suprafață. Eram conștientă de un tip de animozitate existentă. A fost un proces de conștientizare foarte dureros pe alocuri.

Rep: Ce ai conștientizat?

E.P: Că există probleme și lucruri nespuse, de mult ținute în fiecare dintre noi. Când zic „dintre noi”, mă refer la fiecare dintre cele două părți”.

Sándor Gál, directorul executiv al Fundației Comunitare Mureș, explică modul în care cele două comunități ajung să conviețuiască.

Fiecare comunitate are statuile ei. Practic, ce s-a întâmplat în urmă cu 25-30 de ani (n.r. conflictul interetnic din martie 1990, de la Târgu-Mureș, soldat cu 5 morți și aproape 300 de răniți) a marcat spațiul public. Aici am pus o statuie cu o personalitatea maghiară, acolo cu o personalitatea română.

Practic este o bătălie de ocupare și marcare a spațiului public. Parcă am fi niște animale care își marchează teritoriul. Acest joc cred că este bun pentru politicieni, pentru noi nu prea. Este un joc inutil și prost...

De aici a pornit SMURDUL. Sunt foarte multe exemple în care am fost primii sau inovatori. După aceea însă, cumva, ajungem să pierdem teren din cauză că ne batem între noi în loc să ne gândim cum să ieșim în evidență ca oraș. Avem foarte puține spații verzi, se deteriorează.

Avem combinatul Azomureș care poluează. Traficul ne poluează. Nu vorbim despre această problemă. Și aici se pune o opoziție între români și maghiari. Dacă iese primarul, iarăși ecologiștii, dar majoritatea lor sunt maghiari și iarăși este o problemă etnică, copaci verzi ai ungurilor și copaci ai românilor. Aproape fiecare problemă după un timp are această nuanță” explică Sándor Gál.

Culmea este că după proiect am început să fiu mult mai atentă și mai vigilentă la manifestări stradale, nu pentru că mi-am făcut un scop din asta, ci pentru că le vedeam mai bine. Eu am avut o experiență cu fiul meu într-un spațiu de joacă. Această experiență nu a făcut decât să îmi confirme credința că problema vine din educație, din moștenirea pe care generațiile o transmit” povestește actrița Elena Purea.

La rândul său, scriitorul Péter Demény explică: "De exemplu, tata a terminat aici într-o școală de ucenici. Până în ziua de azi își amintește cum cânta împreună cu ceilalți un șlagăr maghiar, mergând pe stradă. Clujul a devenit mai repede un oraș mixt decât Târgu Mureș.

În 1957 Târgu Mureș încă era un oraș maghiar. Asta chiar este descriptiv dintr-un punct de vedere. Dintr-un alt punct de vedere, este melancolic pentru cei ca tatăl meu. El nu se poate îndepărta de faptul că a trăit într-un oraș maghiar în care nu trebuia să se gândească dacă el are chef să câte un șlagăr maghiar, atunci o să cânte. Acum nu ar cânta pentru că lucrurile s-au schimbat. Aceste temeri sunt sau nu sunt motivate, dar ele există”.

Despre experiențe care au marcat-o își amintește și Elena Purea.

Am avut o experiență cu un tătic român, cu un băiețel cam de aceeași vârstă cu a lui fii-miu, cam de patru anișori. S-a întâmplat cam la un an după premieră. Băiețelul respectiv, cu limba stâlcită de patru ani, a zis o expresie tendențioaso-discriminatorie, injurioasă. Am simțit nevoia să iau atitudine și să îi vorbesc domnului că nu este ok să ne educăm copiii așa. Am încercat să o fac la un mod foarte elegant, dat fiind faptul că nu aveam un receptor tocmai bun. Totul a degenerat într-o chestie foarte urâtă și a trebuit să renunț pentru că nu aveam cu cine. Este o experiență care pe mine m-a afectat foarte tare multă vreme”.

Ceva mai recent, situația incertă a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș  a devenit subiect de tensiuni diplomatice între Ungaria și România.

Pe plan local s-au organizat proteste. Subiectul rămâne în continuare unul sensibil în condițiile în care situația juridică a înființării Liceului Teologic Romano-Catiloc urmează să fie tranșată în instanță. Până atunci s-a găsit o soluție temporară: elevii liceului au fost afiliați Liceului Teoretic Boyai Farkas, dar continuă să studieze într-un corp din clădirea în care funcționează Colegiul Unirea.

Am încercat să aflăm cum i-a afectat disputa pe cei direct afectați: elevi, părinți, profesori.

În sala profesorală a fostului Liceu Teologic Romano-Catolic, care e și bibliotecă din lipsă de spațiu, o găsim pe profesoara Antal Gyöngyvér.

Am specializarea în filologie cu doctorat română – latină. În același timp sunt titulară și la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, cu specializarea similară. Ceea ce văd este că nu sunt salutată de foști colegi. Nu am știut că această situație poate să afecteze atât de mult și relațiile interumane. Vă vorbește un om care are copil român. Am două fiice românce. Noi, acasă, în naivitatea noastră, avem pretenția că ne situăm pe niște poziții obiective. Sufletiste, deci subiective, dar obiective atunci când cântărim evenimentele. Este o stare de perplexitate. Chiar afectează, tensionează și distruge niște relații care s-au constituit în timp. Sunt în al 31-lea an de învățământ și credeam că nu am să pot vedea multe lucruri noi. Eu aveam pretenția că sunt un om inteligent. Dar iată că dincolo de aceste tensiuni, faptul că nu înțeleg ce se întâmplă mă deranjează foarte mult, omenește vorbind”.

Zsolt Szathmáry, reprezentant al părinților de la Liceul Teoretic Romano-Catolic, vorbește la RFI despre conviețuirea româno-maghiară. El explică de ce e important pentru acești copii să învețe în limba maternă.

Sunt un locuitor al Târgu Mureșului. M-am născut aici. Adevărul este că am și un intermezzo de zece ai pe care i-am trăit la Cluj. Pe soția mea am adus-o de la Cluj, ea fiind româncă. Cred că această conviețuire și existența celor două nații este o putere a orașului. Cred că s-a produs o ruptură. Cred că o influență foarte mare în această poveste o are și politicul. Sper ca, până la urmă, se va ajunge la un raționament, la o judecată normală și lumea va înțelege că fiecare comunitate, indiferent că locuiește la Târgu Mureș, la Baia Mare sau altundeva, are nevoie de un loc unde să se poată pregăti în limba maternă, unde să învețe și altceva decât o cultură de bucătărie de acasă. Clasele de limba maghiară nu sunt suficiente raportat la câți copii sunt în prezent doritori să frecventeze cursuri de limba maghiară. Un copil maghiar va asimila mult mai ușor lucrurile în limba maternă. Un copil care își învață propria cultură, propria istorie rămâne cu o identitate. Acest lucru este cel mai important. În acest oraș este imposibil să trăiești normal fără să cunoști bine ambele limbi. Românii nu învață limba maghiară. Maghiarii nu prea învață limba română, decât obligatoriu de la școală."

Rep: Dacă ar fi să descrieți relațiile interetnice dintre români și maghiari, cum le-ați descrie?

"Ușoară gheață la mal”.

Csiki Csengele are patru copii. O întreb dacă este supărată de ăntreaga situație creată.

C.C: Nu, necăjită mai degrabă. Da, sunt și supărată pentru că la 11 septembrie nu puteam să fiu lângă fiul meu la Liceul catolic la început de școală. A trebuit să fiu într-o altă școală cu fiul meu mijlociu, pe care nu l-am putut înscrie la Liceul teologic romano-catolic ca să fie cu fratele lui. Da, sunt supărată. Tot anul școlar trecut a trecut de parcă în fiecare zi ar fi fost ultima zi. Nu știau ce o să fie în cealaltă zi și cum și unde vor fi. La fel a trecut și vacanța din vara asta. În fiecare zi și-au dat telefoane unul altuia, au ținut legătura, au fost discuții între ei că dacă nu or să mai fie împreună, totuși o să fie prieteni și că o să țină legătura. Pentru ei era un chin enorm. Și pentru acest lucru sunt supărată.

Pe de altă parte, totuși, au primit ceva mai mult de la viață. Și-au văzut părinții luptând pentru ceva, făcând altceva pentru societate, un lucru constructiv”.

Îi întreb pe cei doi părinți care e politica la care sunt mai conectați.

Zsolt Szathmáry îmi explică: “mă interesează în primul rând politica locală, după aceea politica națională. În aceeași măsură privesc cu interes și citesc ziarele despre ce se întâmplă în politica din Ungaria."

Rep: Cum ați văzut intervenția Ungariei în această chestiune?

"Pentru mine a fost o surpriză înțeleasă. Acum este vorba despre limba maghiară. În același timp, putem merge în alte micro regiuni unde se vorbesc alte limbi, iar copiii aceia nu mai absolut au nicio șansă ca să își păstreze identitatea”.

Csiki Csengele completează: “M-a surprins și pe mine, dar, întotdeauna când intervine Ungaria în problemele etnicilor maghiari din Ardeal, mai ales din secuime, mi-e puțin frică. Totuși, noi trăim aici și cred că noi trebuie să ne rezolvăm problemele noastre. Ne vine bine ajutorul fratelui mai mare, dar ajutorul acesta venit din afară are și efecte secundare. Noi trăm mai departe aici și dacă este cineva forțat să facă ceva și din această cauză să dea niște drepturi, să rezolve problemele minorităților, undeva să primim acest lucru înapoi. Întotdeauna atrage ceva negativ. De aceea îmi este puțin frică întotdeauna dacă intervine Ungaria."

La final, îl întreb pe scriitorul Péter Demény cum vede viitorul relațiilor româno-maghiare.

 “Trăim în trecut în loc să trăim prezentul și viitorul. Sunt matricele acestea despre cine e român bun, cine e maghiar bun. Nu vreau să par pesimist dar cred că mult timp de aici înainte o să trăim aceste conflicte create de noi. Chiar dacă nu sunt, le creăm ca să ne simțim mai bine” concluzionează Péter Demény.

Ascultați un reportaj de Andreea Orosz
917

Facebook comments