Bullying: Agresiunea, o "normalitate" în școlile din România (reportaj audio RFI Special)

bullying_3.jpg

Image source: 
pixabay.com

Școala stă să înceapă, iar discuțiile din aceste zile reiau aceleași probleme din sistem, rostogolite de la an la an: starea dezastruoasă a multor clădiri, lipsa autorizațiilor ISU, bâlbe și întârzieri în tipărirea unor manuale, dificultatea transportării elevilor din anumite localități, întârzieri în atribuirea contractelor de furnizare a pachetelor alimentare în școli. Dincolo de aceste situații, în școlile din România violența,  fenomen ce pare lăsat la coada listei de priorități, atinge un nivel îngrijorător, sub toate formele ei, de la agresiune fizică la batjocură și hărțuire.   

 

Bullying-ul, așa cum este cunoscut fenomenul, lasă urme adânci și influențează formarea copilului și viața ulterioară de adult, explică specialiștii. Statistic, la școală, cel puțin unul din trei copii e amenințat cu bătaia și unul din patru este umilit în fața colegilor. 

Cum au răspuns școlile? Câtă importanță dau autoritățile acestui fenomen? Cum fac față părinții și copiii agresați? 

Mama unui băiat agresat la școală: Au început să-i spună “Nimeni nu te vrea de prieten. Mai bine te-ai arunca pe geam”

La sport i se aruncau adidașii în mijlocul vestiarului. Fiind la pubertate, i-a crescut un pic un sân. O idee, nu ceva să fie anormal. Au început să râdă pe seama asta. Băiatul meu și în ziua de astăzi refuză să se mai dezbrace la mare, cu toate că iubea marea și plaja. Încerca să le facă pe plac. Din ce în ce lucrurile au explodat. Ei au început să intre pe Facebook-ul meu. Au văzut poze cu mine. Au început să-l întrebe pe fiul meu „cât ia maică-ta pe oră?” Au început să-i spună “Nimeni nu te vrea de prieten. Mai bine te-ai arunca pe geam” (...) Am aflat în momentul în care copilul meu a leșinat la școală L-au lăsat să plece împreună cu grupul de agresori. Putea să se întâmple o nenorocire. 

Copil agresat. Hyori, 12 ani: Credeam că este vina mea

Clasa a V-a să zicem că a fost cât de cât ok. În a VI-a, în primul semestru, deja începea să mintă despre lucruri pe care eu nici măcar nu le făceam. Am fost supărată pe mine, pentru că eu credeam că este vina mea. Începeam să cred că e mai bine să n-am prieteni, pentru că sunt o persoană rea. 

Diana Stănculeanu, psiholog  Salvați Copiii: Un director care spune “la mine în școală violența e o problemă și am nevoie de resurse să rezolv asta” va  fi mai degrabă admonestat 

Avem de obicei de-a face cu o gașcă condusă de un copil cu abilități sociale foarte bine puse la punct, care deliberat chinuie, hărțuiește un alt copil. Hărțuire care poate să aibă nuanțe fizice. Este constant bătut, i se pun piedici, este agățat în cuierul clasei, încuiat în toalete. Sau putem să avem hărțuire socială: un copil care nu este niciodată acceptat în proiectele sociale, la petrecerile zilelor de naștere, în jocurile care se nasc spontan. Sau bullying cu nuanță verbală: un copil care este în permanență etichetat, umilit, jignit. (...) Apropo de fenomen în scădere, lucru cu care personal nu sunt de acord: dacă o școală raportează un X număr de cazuri, își scade șansele să fie bugetată suplimentar. Bugetarea școlilor ține cont mai degrabă de realizări excepționale. Nu ține cont de dificultățile și provocările cu care o școală se confruntă. Un director onest care spune la mine în școală violența e o problemă și am nevoie de resurse să rezolv asta va  fi mai degrabă admonestat  de către inspectorul școlar că nu-și face treaba bine.

 

Ascultă AICI reportajul RFI Special:
796

Facebook comments