Cu ochii pe gimnaştii români, la Campionatele Europene de Gimnastică

larisa_iordache.jpg

Larisa Iordache
Image source: 
Federația română de gimnastică

Clujul a devenit epicentrul gimnasticii europene. Sala Polivalentă din Cluj-Napoca găzduieşte, până duminică, una dintre cele mai importante competiţii: Campionatele Europene de Gimnastică Artistică. Pentru finalele din acest week-end nu mai există nici un bilet de intrare disponibil, spun organizatorii.

Sala Polivalentă din Cluj s-a transformat într-un adevărat magnet pentru iubitorii gimnasticii. Mii de fani ai acestui sport, din toată Europa, au venit la Cluj pentru a-i vedea pe cei 274 de sportivi din 37 de ţări care s-au înscris la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică. Primele zile au fost rezervate calificărilor, iar în acest sfârşit de săptămână sunt programate finalele. La masculin, România va fi reprezentată de un saingur sportiv, Marian Drăgulescu. El va evolua în finalele de la sol şi sărituri.

Despre atmosfera de la Cluj-Napoca, antrenorul româncelor, Nicolae Forminte, spune că este comparabilă cu cea de la alte competiţii internaţionale.

“Imaginaţi-vă o sală la campioatele de la Atlanta o sală în care, când a intrat echipa Statelor Unite, au început să bată toţi din picioare, aveai senzaţia că se prăbuşesc tribunele. Nu, publicul s-a comportat admirabil, peste tot în lume e acelaşi comportament, chiar nu sunt diferenţe. Nu văd de ce toată lumea vede diferenţe. Ăia nu sunt nici mai frumoşi, nici mai deştepţi decât suntem noi”, a spus antrenorul Forminte.

În finala de individual compus de azi România are două reprezentante: pe Cătălina Ponor şi Larisa Iordache şi are încă două şanse la medalie în finalele feminine pe aparate. Ponor şi Iordache vor reprezenrta România şi în finala la bârnă. Iniţial, Cătălina Ponor trebuia să evolueze şi în finala la sol, dar a pierdut această şansă după ce juriul de apel a depunctat-o. Larisa Iordache este optimistă şi speră că România va obţine rezultate foarte bune. Gimnasta mai spune şi că s-a simţit bine primită de publicul de la Cluj.

“A fost bine, pot şi mai bine şi sper din tot sufletul ca duminică să mă concentrez cât de bine pot eu. Sper să îmi iasă o bârnă foarte-foarte bună. Emoţiile au fost plăcute. Vibe-ul s-a simţit de când am intrat la sărituri, chiar dacă n-am concurat. Oamenii au fost foarte călduroşi cu noi, cu mine şi cu Cătălina şi ne-am bucurat foarte tare când am ieşit din sală am zis: uau, serios, pe bune, toată lumea e cu noi!”, a spus la Cluj gimnasta Larisa Iordache.

Campionatele de Gimnastică Artistică de la Cluj nu sunt singura competiţie sportivă găzduită de oraş. La Cluj a avut loc, deja, Campionatul European de Karate WUKF, iar la finalul lunii august şi începutul lui septembrie va avea loc Eurobasketul. Vor urma Campionatul European de Karate Tradiţional, la toamnă, iar în 2018, Campionatul European de Tenis de masă. Toate aceste evenimente sunt posibile datorită investiţiilor în infrastructură, spune expertul în sport, Marius Bălaj.

“S-a creat emulaţie în jurul acestor competiţii care, după mine, sunt un eveniment, pur şi simplu, în viaţa oricui. Nu tot timpul poţi să o vezi pe Nadia Comăneci, nu tot timpul poţi să vezio campionii mondiali la karate, nu tot timpul poţi să vezi echipa naţională de baschet a României sau alte echipe foarte puternice care se confruntă aici. Eu cred că este o sărbătoare şi un eveniment pentru toată lumea”, a spus Bălaj.

Sala Polivalentă din Cluj, cea mai mare din România, va fi arhiplină în acest sfârşit de săptămână. Toate biletele din finalele Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică au fost deja vândute. Cei mai mulţi dintre spectatori sunt români care speră să sărbătorească împreună cu gimnastele, câştigarea unui număr cât mai mare de medalii, la finalul competiţiei.

Ascultă AICI reportajul de la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică
484

Facebook comments