Doi români din Londra reflectează asupra atacului terorist din 22 martie

20170325_1305471.jpg

Adrian Avăcăriței și Cosmin Călin pe podul Westminster
Adrian Avăcăriței și Cosmin Călin pe podul Westminster, unde a avut loc pe 22 martie 2017 atentatul terorist islamist
Image source: 
Petru Clej

La Londra viața a reintrat rapid în normalitate după atentatul terorist din 22 martie când un atacator islamist radical a ucis patru persoane și a rănit alte câteva zeci pe Podul Westminster și în incinta parlamentului britanic. Petru Clej a stat de vorbă chiar la locul atentatului cu doi români care trăiesc și lucrează în capitala Regatului Unit. 

 

Sunt pe trotuarul pe care Khalid Masood a intrat cu viteză cu un automobil Hyundai 4x4 în trecătorii aflați pe pod. Împreună cu mine sunt Adrian Avăcăriței, de profesie tâmplar, și Cosmin Călin, consultant IT.

Ne aflăm foarte aproape de locul unde a căzut de pe pod în râul Tamisa arhitecta româncă Andreea Cristea, venită ca turistă la Londra împreună cu logodnicul ei, Andrei Burnaz și care se află în continuare în stare gravă în spital. 

"Prima dată am spus că nu este adevărat. Am 11 ani de când sunt aici și Marea Britanie s-a ținut oarecum deoparte față de alte țări. Dar nu se poate controla și preveni chiar totul, orice atac terorist", spune Adrian Avăcăriței, care lucrează la trei stații de metrou distanță de Westminster.

"Eram chiar la serviciu, lângă London Bridge când un coleg a menționat "O, s-au auzit focuri de armă". Știind cum lucrează presa aici că mai întâi verifică informația și apoi o lansează în mediul online, am așteptat mai întâi și cred că pe Sky News a fost prima oară și pe urmă am lăsat totul baltă și am urmărit pe Facebook ce se întâmplă." spune Cosmin Călin

"E uman să fii șocat, dar nu a fost ceva foarte neașteptat, la situația care este aici, la problemele care sunt în Europa, era inevitabil să se întâmple și aici. Serviciile secrete și-au făcut datoria foarte bine atâția ani și au preîntâmpinat, dar e foarte greu: te sui dimineață la volan și zici "Mă sui azi pe trotuar".", continuă Cosmin,

Khalid Masood, născut Adrian Elms și apoi cunoscut sub numele de Adrian Ajao, s-a convertit la Islam și era cetățean britanic născut în Marea Britanie, ca și alți cinci din cei șase teroriști implicați în atentatele sângeroase din 7 iulie 2005 și 22 mai 2013, soldate cu moartea a 53 de persoane. 

"Nu spune prea bine faptul că au existat antecedente și poate că el nu a fost ținut prea bine sub observație și s-a întâmplat. Poliția te lasă până nu când nu are ceva sigur și l-a lăsat și uite că s-a întâmplat miercurea trecută", spune Adrian.

"E foarte greu de urmărit pentru că sunt milioane de oameni. Faptul că a fost cetățean britanic, aceasta e chintesența lucrurilor. E foarte greu să vii dintr-o altă țară și să faci aici ceva pentru că vei fi verificat. Cetățenii britanici sunt mult mai greu de urmărit. Eu cred că nivelul de libertate pe care-l avem aici - și poate n-ar trebui să spun asta - e poate prea mare în anumite cercuri. Dar viața și democrația sunt aici cele mai importante principii așa că e greu de spus", este de părere Cosmin.

Făptuitorul atentatului era de religie musulmană și era de culoare. Pe unele grupuri românești de pe Facebook au fost postate reacții violent anti-Islam și chiar rasiste. E aceasta o problemă?

"Părerea mea - și vorbesc în numele meu - eu nu am nimic cu Islamul, doar atacurile nebune, teroriste, revendicate de Statul Islamic (ISIS), dar asta nu înseamnă că intră toată lumea în aceeași oală." spune Adrian.

"Reacțiile noastre ale românilor sunt întodeauna puțin disproporționate și lipsite de argumente. Ce m-a emoționat pe mine cel mai tare în ziua respectivă au fost două lucruri: unul, cât de repede și bine s-a intervenit. Era clar că au exersat lucrul ăsta, că au fost pregătiți și au avut toate procedurile la locul lor, însă și mai mult reacția tuturor, de la oameni politici, presă, oameni obișnuiți, solidaritatea și faptul că nu s-au aruncat la presupuneri, faptul că nu s-au aruncat informații în media fără a fi verificate și însuși întregul mod de counicare de la Poliția Metropolitană până la membrii parlamentului a fost exemplar. N-au apărut analiști de succes, jurnaliști fantastici care să facă presupuneri." conchide Cosmin. 

Am plecat cu Adrian și cu Cosmin pe același trotuar înspre orologiul parlamentului, Big Ben. Locul era plin de turiști care-și făceau selfies ca și cum  nimic nu s-ar fi întâmplat cu trei zile înainte.

Am dat colțul și am ajuns în fața porții mașinilor, pe unde a pătruns teroristul în incinta parlamentului. Poarta era închisă, dar la unul dintre capete erau puse buchete de flori în memoria polițistului Keith Palmer înjunghiat mortal de Khalid Masood.

Acolo a depus și Cosmin un buchet de flori. În jur mai erau polițiști, mai mulți ca de obicei, dar marea lor majoritate neînarmați și zâmbitori. O caracteristică a democrației britanice, chiar aflată sub asalt.

Ascultați reportajul realizat de corespondentul RFI la Londra, Petru CLEJ
815

Facebook comments