Cât ar câştiga un român din pensiile private obligatorii la care guvernul vrea să renunţe (Adevărul)

young.jpg

În jur de 1.100 de lei ar încasa un tânăr de 35 de ani care din pensiile private obligatorii în momentul când ar împlini vârsta de pensionare, scrie Adevărul.
Image source: 
pixabay.com

Investițiile publice vor fi în 2017 la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani. Problema este că sunt și foarte polarizate: regiuni întregi sunt uitate (Ziarul Financiar) - Valizele cu banii negri se întorc la partide (Jurnalul Național) - Omul care a studiat misterele Revoluției relansează întrebarea: Cine a tras în noi? Armata, Securitatea sau ”turiștii”? (Evenimentul Zilei)

Cât ar câştiga un român din pensiile private obligatorii la care guvernul vrea să renunţe (Adevărul)

În actuala formulă a contribuţiilor la fondul pensiilor private, un angajat cu un venit mediu, ar avea la bătrâneţe 1.090 de lei în plus la pensia de stat.
Cel puţin acesta este calculul făcut de o asociaţie specializată în sistemul de pensii. Contribuţia la pensiile private obligatorii asigură aşa-numitul Pilon II, introdus în urmă cu un deceniu.   La acest fond ajunge contribuţia de 4% din veniturile angajatului, procent pe care angajatorul îl direcţionează către asiguratorii privaţi care apoi le administrează. Asta în timp ce la bugetul public de pensii, Pilonul I, ajung 6,5% din veniturile unui angajat. 

 

Investițiile publice vor fi în 2017 la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani. Problema este că sunt și foarte polarizate: regiuni întregi sunt uitate (Ziarul Financiar)

În anii de după criză investiţiile în economie s-au redus semnificativ, dar un alt pericol pândeşte la uşă: faptul că distribuţia lor este complet dezechilibrată adânceşte decalajul între regiuni.
Anul trecut in­vestiţiile au însemnat la nivel naţional 23,7% din PIB, restul fiind repre­zentat de consum.
Însă un studiu elaborat de vice­guvernatorul Liviu Voinea arată că in­vestiţiile în regiune Bucureşti – Ilfov înseamnă peste 40% din PIB, în vreme ce în alte regiuni precum Nord-Est sau Oltenia ele sunt la sub 20% din PIB, scăzând după intergarea în UE.
În anii de boom, înainte de criză, investițiile erau de  6 - 7 % din PIB. În 2017, un an în care creșterea economică se apropie de 6%, am avut un trimestrul întâi în care investițiile în economie au scăzut cu 3%, și un trimestru al doilea în care au avansat modest cu 1,9% la sută potrivit datelor BNR.

 

Valizele cu banii negri se întorc la partide (Jurnalul Național)

Legea finanțării partidelor și a campaniilor electorale a fost modificată, astfel încât sumele obținute ilegal de formațiunile politice nu vor mai putea fi confiscate și vărsate de la bugetul de stat. În campania electorală din 2016, nu au putut fi justificate peste 3 milioane RON dintr-un total de 50 de milioane folosite pentru promovarea candidaților. De notorietate este declarația fostului ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, care a dezvăluit anul trecut că o parte din șpaga din dosarul Microsoft a ajuns în conturile fostului PDL.

 

Omul care a studiat misterele Revoluției relansează întrebarea: Cine a tras în noi? Armata, Securitatea sau ”turiștii”? (Evenimentul Zilei)

Documente oficiale, mărturii inedite în comentariul intitulat „O opinie...”, trimis redacției Evenimentului Zilei de regizorul Cornel Mihalache, autorul mai multor filme documentare despre Revoluția din 1989, printre care și renumitul ”De Crăciun ne-am luat rația de libertate”. 

316

Facebook comments