Ce alegeţi între primarul Gabriela Firea şi doctorul Ionuţ Gobej? (Adevărul)

România a aruncat în aer 4 miliarde de dolari (România Liberă) - Peste 2 milioane de români ar vrea să se mute într-un alt oraş din ţară. Principalele destinaţii: Bucureşti, Cluj şi Timişoara (Ziarul Financiar) - Mediocri? Nu, jenanţi! (Gazeta Sporturilor)

Ce alegeţi între primarul Gabriela Firea şi doctorul Ionuţ Gobej? (Adevărul)

Spitalul Primăriei Municipiului Bucureşti, Colentina, pierde, prin demisie, doi medici tineri. Aceştia au fost convinşi în anul 2014, de către fostul manager, să se reîntoarcă în ţară pentru a profesa neurochirurgia pentru români.
Se pare că a fost o încercare de a face un salt în timp, oferind bolnavilor perspectiva de a fi trataţi la nivel de vârf, de medici dedicaţi, fără a fi nevoiţi să plătească spăgi, fără a fi maltrataţi sau îmbolnăviţi mai rău decât la venire. Până la un moment dat, saltul a fost reuşit. Timp de 3 ani tinerii medici au beneficiat de toată atenţia, şi-au văzut materializate promisiunile făcute, de la renovarea şi amenajarea clădirii, la achiziţia de aparatură, angajarea de personal minimal pentru funcţionare. Operaţiile au început să se desfăşoare într-un regim din ce în ce mai consistent, spre bucuria în special a bolnavilor. Visul medical s-a încheiat la fel de brusc cum a început, odată cu schimbarea managerului. În loc de a se preocupa de intervenţii destinate bolnavilor cu tumori cerebrale,  discopatii lombare etc. au trebuit să se preocupe de cârpeli şi improvizaţii datorită lipsurilor materiale survenite brusc. În loc de completarea personalului, cât să asigure o funcţionare adecvată, s-au confruntat cu tăierea orelor suplimentare prestate de nevoie de cei existenţi, în loc de completarea cu promisa aparatura au trebuit să se mulţumească cu promisiunea. 
Situaţia creată la Spitalul Colentina necesită o atenţie aparte. Este un conflict între mentalităţi şi paradigme aproape ireconciliabile. Este un conflict între ceea ce ar trebui să fie medicina românească şi ce este în prezent. Este un conflict între cercuri de relaţii, care la rândul lor sunt gata să-şi dea mâinile ca să strivească mai ales pe cei care nu aparţin acestora, care se bazează cu idealism, pe meseria lor şi pe disponibilitatea de a învesti în viitor...
Gabriela Firea are obligaţia de a face tot ce este posibil pentru a convinge cei doi neurochirurgi să se întoarcă la lucru şi să numească un alt manager la Colentina (aşa cum legal ar fi avut obligaţia), cu un mandat clar, de a asigura funcţionarea atât a secţiei de neurochirurgie concomitent cu a celorlalte secţii ale spitalului, garantând cu implicarea şi sprijinul personal. În caz contrar, cred că primarul Firea trebuie să plece., scrie pe Blogurile Adevărul expertul Sorin Paveliu

 

România a aruncat în aer 4 miliarde de dolari (România Liberă)

Contractele de armament prin care România cumpără de la Statele Unite ale Americii sistemele de rachete „Patriot“ și HIMARS, în valoare de 5,15 miliarde dolari, nu beneficiază de offset. Adică, americanii nu mai sunt obligați de lege să investească în economia românească și în crearea locurilor de muncă minimum 80% din valoarea contractelor.
Motivul? Guvernul Cioloș a modificat legea offset în defavoarea statului român, astfel încât contractele încheiate la nivel de guverne să nu mai beneficieze de măsuri compensatorii.
Inițiatorii acestei modificări legislative au fost Costin Borc și Mihnea Motoc. Primul a fost vicepremier și ministru al Economiei, iar celălalt – ministrul Apărării. În plus, nici Guvernul Tudose, controlat din umbră de liderul PSD, Liviu -Dragnea, nu dă dovadă de transparență și nici nu respectă Legea achizițiilor publice în ceea ce privește cumpărarea celor două sisteme de rachete de la americani. 

 

Peste 2 milioane de români ar vrea să se mute într-un alt oraş din ţară. Principalele destinaţii: Bucureşti, Cluj şi Timişoara (Ziarul Financiar)

Aproximativ 2,4 milioane de români şi-ar dori să se mute într-un alt oraş decât cel în care locuiesc în următorii cinci ani, pentru a avea o calitate a vieţii mai bună sau pentru un nou loc de muncă, arată rezultatele unui studiu realizat de Banca Mondială. În același timp, numai 1,1 milioane de persoane au în vedere emigrarea în următorii 5 ani, această tendință fiind inversată față de anii trecuți, când migrația externă aromânilor era mai mare decât cel pentru migrația internă. 
Conform estimărilor specialiștilor Băncii Mondiale, Clujul ar putea atrage în următorii 5 ani peste 260.000 de noi locuitori, Bucureștiul încă 250.000, Timișoara peste 200.000, iar Brașovul 196.000 de oameni. În clasamentul orașelor în care o pondere semnificativă a românilor și-ar dori să se relocheze se mai află Sibiu, Iași, Constanța, Pitești, Oradea, Râmnicu Vâlcea și Suceava.

 

Mediocri? Nu, jenanţi! (Gazeta Sporturilor)

Jurnalistul sportiv Cristian Geambașu comentează prestația tricolorilor din meciul pierdut cu Muntenegru.România a ratat matematic Mondialul de anul viitor.

Încă o prestație leșinată, încă un meci care a chinuit ochiul suporterului. Și încă o calificare ratată după un experiment nereușit care a durat 2 ani. Nume de cod "Neamțul".
Stadionul din Podgorica nu este o catedrală a fotbalului. Arată ca o arenă de provincie dintr-un oraş cu formaţie de Liga a 2-a din România. Naţionala Muntenegrului nu este altceva decât o echipă ambiţioasă, cu câţiva fotbalişti căliţi în campionate puternice din Occident. 
Maxim a dat câteva pase care miroseau a verticalizare, dar în esenţă a rămas acelaşi tip superficial, redutabil doar la vânătoarea de pipiţe. Andone s-a zbătut ca peştele scos din acvariul numit La Liga. Găman nu a fost o catastrofă în postura de mijlocaş la închidere, dar nici nu a făcut lucruri deosebite. La fel Răzvan Marin, care s-a molipsit parcă şi el de rutina care seamănă a rugină a celor cu state vechi sub tricolor. România a decăzut de la condiţia de naţională harnică şi disciplinată, eficientă, dar deloc spectaculoasă, la aceea de echipă mediocră, pe spatele căreia adversarele cu aspiraţii fac puncte şi chiar golaveraj.

Revista presei românești din 5 septembrie 2017
207

Facebook comments