Carles Puigdemont – un separatist consensual... (El Español)

puidgemont.jpg

Fostul președinte al Cataloniei, Artur Mas și Carles Puidgemont, la preluarea mandatului, 10 ianuarie 2016
Image source: 
AFP PHOTO / LLUIS GENE

Catalonia amână declararea independenței și vrea negocieri cu Madridul, după cum a anunţat ieri liderul catalan. Cotidianul spaniol El Pais profită de moment pentru a-i face un portret cât mai detaliat lui Carles Puigdemont.

Carles Puigdemont este descris de apropiaţii săi ca fiind un naţionalist catalan intransigent. Această descriere este susţinută de cotidianul El Pais, care arată că şeful Guvernului catalan preferă  să se prezinte în hoteluri cu o carte de identitate a regiunii sale, evident nerecunoscută, şi nu cu cea oficială. Procedează astfel pentru a arăta că aparţine unei ţări diferite de Spania. Născut în 1962 în satul Amer, în plină perioadă franchistă, Carles Puigdemont este al doilea din cei opt copii ai părinţilor săi. A crescut într-o familie de naţionalişti convinşi, alături de o bunică ce îi tricota mereu steagul catalan, în roşu şi galben.

La 20 de ani, s-a numărat printre fondatorii Tinerii Cataloniei, o mişcare care a aderat la Convergenţa Democratică a Cataloniei (CdC), un partid regionalist, centrist, liberal şi proeuropean. Aşa a ajuns să-l întâlnească pe Jordi Pujol, preşedinte al Cataloniei în perioada 1980-2003, scrie El Español. În paralel, a făcut parte din mişcarea La Crida, dedicându-se apărării limbii, culturii şi naţiunii catalane. A studiat literatura şi lingvistica, apoi s-a dedicat scrisului. S-a angajat redactor şi a avansat până la funcţia de redactor-şef al revistei El Punt. A preluat apoi conducerea revistei în limba engleză Catalonia Today şi a fondat Agenţia Catalană de Informaţii .

A fost ales deputat în Parlamentul Cataloniei în 2006 şi primar al Gironei în 2011, învingându-i pe socialişti. A redenumit Gerona în Girona şi a scos drapelul spaniol de pe clădirea primăriei, sfidând oficial Guvernul spaniol.

În 2014, a intrat în război cu Casa Regală a Spaniei, ducând o campanie pentru ca Leonor, moştenitoarea tronului, să nu poarte titlul de „prinţesă a Geronei“. Şi-a făcut imaginea unui separatist consensual şi modern. Locuitorii oraşului s-au bucurat de wi-fi gratuit, dar şi de creşterea popularităţii la nivel internaţional. Aceasta s-a datorat turnării unui episod din „Game of Thrones“ în Girona, care a servit ca decor pentru Braavos în urma unor negocieri asidue duse de Puigdemont.

Deşi era popular în Girona, era necunoscut spaniolilor, chiar şi catalanilor. Totul s-a schimbat atunci când a acces, din întâmplare, la preşedinţia Cataloniei. Implicat în scandaluri de corupţie, Artur Mas s-a văzut nevoit să se retragă. Carles Puigdemont a reprezentat o variantă de consens şi a fost învestit preşedinte al regiunii sale în septembrie 2016, după luni bune de negocieri.

 

Donald Trump ar putea să viziteze luna viitoare zona demilitarizată care desparte cele două Corei, în cadrul unui turneu în Asia scrie presa americană.

Este vorba despre una dintre cele mai militarizate zone din lume, în pofida numelui ei.  Casa Albă a trimis în avans, la sfârşitul lui septembrie, o echipă de oficiali, la nivel de lucru, să caute locuri în vederea ”activităţii speciale” a lui Trump în Coreea de Sud, spun surse citate de agenţia sud-coreene de ştiri .

Trump ar urma să transmită un mesaj important Phenianului - verbal sau ”cinetic” - în prima vizită pe care o va face în Peninsula Coreea în calitate de comandant suprem al forţelor americane, adaugă această sursă.

Satul în care s-a încheiat armistiţiul de după Războiul Coreei (1950-1953), şi postul de observaţie, ambele în interiorul DMZ, se află printre locurile pe care locatarul Casei Albe vrea să le viziteze, potrivit sursei citate.

Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un s-au angajat în ultima perioadă într-un schimb de replici tot mai belicos, iar şeful statului american a declarat recent că opţiunea militară este singura modalitate de oprire a programelor nuclear şi balistic nord-coreene.

O deplasare în DMZ, vizitată de predecesorul său Barack Obama şi vicepreşedintele Mike Pence, l-ar aduce pe Trump la doar câţiva paşi de militarii nord-coreeni, care stau ochi în ochi cu cei sud-coreeni, şi ar putea fi interpretată de Phenian drept o provocare.

Nordul şi Sudul se află teoretic în război, deoarece războiul din anii '50 s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace. Phenianul ameninţă frecvent cu distrugerea Sudului şi Statelor Unite, principalul său aliat.

Trump urmează să efectueze începând din 3 noiembrie un turneu în Asia, în cadrul căruia sunt prevăzute etape în Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine.

 

În Columbia fosta gherilă marxistă FARC s-a transformat în partid şi se pregăteşte de alegeri,  scrie AFP.

Fosta gherilă marxistă Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei sau (FARC) așa cum este cunoscută, s-a înscris la Autoritatea Electorală Centrală din Columbia şi se pregăteşte să-şi continue „drumul pe cale politică“ la alegerile de anul viitor. Este un nou pas pentru procesul de pace din Columbia, concretizat printr-un acord de depunere a armelor între FARC şi preşedinţie.

FARC s-a transformat în partid la 1 septembrie, în baza unui acord de pace semnat cu preşedintele Juan Manuel Santos în noiembrie 2016. Conform FARC, toţi membrii săi au predat armele până la 15 august şi acum se pregătesc de alegerile generale din 2018.

Cincizeci şi trei de ani au durat conflictele armate dintre FARC şi armata columbiană. Deşi se pregătesc de alegeri, membrii FARC vor trebui totuşi să răspundă în faţa unui tribunal special. Acordul de pace prevede ca foştii luptători de gherilă să beneficieze de anumite facilități în timpul efectuării pedepsei cu închisoarea, dacă spun adevărul şi îşi despăgubesc victimele.

Revista presei internaționale din 11 octombrie 2017
96

Facebook comments