Arsenalul chimic nord-coreean, printre cele mai mari din lume (Le Nouvel Obs)

coreea.jpg

Liderul nord-coreean Kim Jong-un într-o fotografie publicată de Agenția oficială a regimului de la Phenian la 13 februarie 2017
Image source: 
KCNA/Handout via Reuters/rfi.fr

Într-un moment de tensiune sporită între Phenian și Washington, care sunt capacitățile militare reale ale Coreei de Nord? Iată întrebarea pusă de revista franceză Le Nouvel Observateur.

Având în vedere dezechilibrul de forțe coreeano-american, Phenianul a mizat totul pe capacitățile sale asimetrice prin dezvoltarea unui program nuclear, a unui program balistic și a capacitatăților chimice, de care se vorbește foarte puțin. Dar arsenalul chimic al Coreei de Nord este unul dintre cele mai mari din lume. Recent, regimul a început și dezvoltarea de capabilități cibernetice.

Coreea de Nord nu dispune de mini-bombe nucleare, nici de rachete intercontinentale (cu rază lungă). Dar amenințarea este reală în privința rachetelor cu rază scurtă de acțiune (100 până la 300 de km). Aceste capabilități amenință Coreea de Sud și Japonia , evident și pe cei 70.000 până la 80.000 de militari americani din regiune. Nu trebuie să uităm că Seul se află la 50 km de frontiera cu Nordul și poate fi atins de artileria convențională ce ar putea conține încărcături chimice.

Regimul nord-coreean este strâns legat de energia nucleară, deci o denuclearizare este foarte greu de luat în considerare. Arma nucleară legitimează regimul și succesiunea dinastică în cadrul său. În ea stă autoritatea lui Kim Jong-un și justifică sacrificiile populației care trăiește în condiții de criză economică de 20 de ani. În 2012, am asistat chiar la trecerea energiei nucleare în Constituția Coreei de Nord. Este singura țară din lume care și-a înscris în constituție faptul că este o putere nucleară. În acest context, un pas înapoi nu reprezintă o opțiune. Pentru că s-ar prăbuși chiar fundamentele regimului și justificarea chinurilor îndurate de populație.

 

În fiecare duminică, mulţi europeni ies pe străzi pentru a susţine Europa. Mişcarea "Pulse of Europe" mobilizează zeci de mii de cetăţeni. Este însă suficient să agiţi steguleţe albastre, în absenţa unor ţeluri concrete?

Este întrebarea pe care o pune publicația germană Deutsche Welle. Demonstraţiile au devenit, aşadar, un ritual săptămânal. Mişcarea pro-europeană a ajuns în peste 70 de oraşe germane, la Bruxelles, Paris şi Amsterdam, precum şi în alte 20 de oraşe europene.

Însă, pe măsură ce acestor evenimente li se alătură din ce în ce mai mulţi oameni, întrebarea care se pune este ce vor aceştia.  

Iniţiativa cetăţenească "Pulse of Europe" îi atrage în special pe aceia care, nedorind să se alăture corului de critici ai UE, au decis că este cazul să îşi afirme, ferm, crezul în Europa.

Inţiativa a fost creată de un cuplu de jurişti din Frankfurt, în replică la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi alegerea lui Trump. În opinia celor doi, aceste două evenimente ar fi demonstrat că "imposibilul este posibil".

Politologul Ulrike Guerot care predă Politică Europeană şi Cercetare Democratică la Universitatea Krems din Austria, spune pentru DW că mişcarea "Pulse" este lăudabilă, dar solicitările celor care au aderat la ea sunt prea vagi.mo

Problema, spune profesoara, este că, pe de-o parte, sunt apărate valori europene precum democraţia şi libertatea, iar pe de altă parte UE este susţinută aşa cum este ea în acest moment. 

Într-adevăr, cel puţin în acest moment, "Pulse of Europe" nu pare să aibă capacitatea de a lua parte în mod activ la procesele politice europene. Prin urmare, nu ar fi exclus ca acest nou entuziasm pro-european să aibă soarta mişcării anti-globalizare Occupy - adică să dispară.

Politologul Ludger Kühnhardt, directorul Centrului European de Cercetare a Integrării consideră că iniţiativa este bună. "Era şi timpul ca europenii să combată cumva această atmosferă apocaliptică. Sensibilizarea publicului în legătură cu ideile europene este foarte bună", a comentat Kühnhardt.

Este greu de spus dacă asistăm la un foc de paie sau la o adevărată mişcare socială. Mulţi specialişti sunt convinşi că în absenţa unor solicitări concrete, prima variantă – cea a dispariției după modelul Occupy - este inevitabilă.

 

Nu doar tinerii protestează în Rusia. Conducătorii de camioane sunt în grevă de trei săptămâni. Dar autoritățile încearcă să minimalizeze amploarea mișcării, scrie Courrier International, citând presa rusă.

Timp de trei săptămâni, sute de camioane rămân parcate pe părțile laterale ale drumurilor, de la Kaliningrad până către Vladivostok. Din 27 martie, mișcarea s-a răspândit rapid în aproape 80 de regiuni din cele 85 câte numără Rusia, potrivit site-ului de știri Snob.

Conducătorii auto cer abrogarea taxei pe kilometraj, numită „Platon“, colectată de o companie privată. Dar revendicările încep să ia și o turnură politică, odată cu apelurile la demisia guvernului.

Greviștii se confruntă însă cu „blocada mass-media“, după cum notează Nezavisimaia Gazeta. „Acțiunile lor ar putea avea implicații economice pentru întreaga țară. Dar majoritatea concetățenilor noștri nu vor fi în măsură să înțeleagă motivele protestului. Și aceasta, deoarece canalele de televiziune federale și regionale au fost instruite să minimizeze amploarea mișcării”, scrie ziarul.

Dar șoferii nu sunt singurii care au o problemă cu guvernul, notează săptămânalul de limbă engleză The New Times. Astfel, șoferii din Vladivostok luptă împotriva instalării obligatorii a sistemului de poziționare globală autohton, Glonass. Pensionarii din Samara protestează împotriva eliminării beneficiilor sociale, fermierii Krasnodar pregătesc un marș către Moscova.

După manifestațiile anticorupție din 26 martie, marcate de o prezență puternică a tinerilor, iată că a venit rândul celor care i-au asigurat până acum o popularitate copleșitoare în sondaje lui Vladimir Putin, notează The New Times.

Revista presei internaționale din 12 aprilie 2017
810

Facebook comments