Niciun președinte n-a fost destituit, dar fiecare dintre ei a trăit cu această teamă (I)

brian_kalt.jpg

Brian Kalt
Image source: 
Twitter/Brian Kalt

Brian Kalt predă drept constituțional american la Universitatea Statului Michigan - East Lansing. Absolvent al prestigioasei facultăți de drept a universiății Yale, el și-a făcut stagiul la Tribunalul federal de apel din Cincinnati, statul Ohio, și a practicat avocatura la o firmă din Washington.

Una dintre cele două cărți publicate de Brian Kalt are un titlu care atrage atenția: SUSPANS CONSTITUȚIONAL, publicată în 2012 la editura universității Yale. Subtitlul acestui volum este Ghid Juridic pentru Președinți și Dușmanii lor. Este vorba, în șase capitole, despre analiza unor scenarii de criză a instituției prezidențiale. Brian Kalt accentuează caracterul teoretic al acestor exerciții, dar multitudinea de investigații vizându-l pe actualul președinte conferă subiectelor primelor trei capitole în special un caracter practic și urgent.

Brian Kalt: În primul capitol analizez dacă un președinte în funcție poate fi deferit justiției,  subiect discutat de la începuturile republicii, ipotetic pe tot parcursul, cu două excepții:  mandatele Nixon și Clinton. Constituția nu afirmă explicit că un președinte în exercițiu se bucură de imunitate juridică, dar în cale stau câteva obstacole structurale. Unul dintre ele este că președintele este șeful Executivului care l-ar pune sub acuzare: ne-am afla în situația incomodă în care cei chemați să-l acționeze în instanță sunt subalternii săi. Un procuror federal care ar instrumenta un dosar prezidențial ar putea fi așadar concediat, direct,  sau indirect pe cale ierarhică. La nivel statal, unde președintele n-are control, acțiunea legala este posibilă, dar și acolo cu potențiale probleme constituționale, pentru că - spune argumentul - un singur procuror local n-ar trebui să aibă puterea de a perturba funcționarea  ramurii executive a statului federal.

Reporter: Că președintele poate grația pe alții este evident. Au făcut-o, ca să cităm doar cele mai ilustre exemple recente, președintele Ford cu predecesorul său, și Reagan cu subalternii care au încălcat legea în scandalul Iran-Contra.  Se poate însă grația pe sine însuși?

Brian Kalt: Subiectul tratat în al doilea capitol al cărții, dacă un președinte se poate auto-grația, e tot unul ipotetic, dar a fost evocat la sfârșitul președinției Nixon. Cântărea diverse opțiuni, și s-a consultat cu avocatul său, care i-a spus că auto-iertarea este una dintre soluțiile la care poate recurge. Ministerul Justitiei a ajuns însă la concluzia opusă, pe care i-a înaintat-o sub formă de memorandum. În cele din urmă Nixon n-a făcut-o, prin urmare nici un tribunal n-a avut a se pronunța în această speță, chestiunea rămânând  deci neadjudecată.  Argumentul că președintele posedă aceasta autoritate se bazează pe faptul că puterea sa de grațiere este extrem de largă. E limitată la crime federale și nu se aplică procedurii de destituire, dar alte restricții constituționale explicite nu există. Cei care se apleacă asupra textului Constituției spun, "nu scrie că n-are dreptul de a se auto-grația, prin urmare îl are".  Argumentul că n-are acest drept se bizuie pe principiul legal că nimeni nu-și poate judeca propriul caz.  Există de asemenea limite imanente conceptului însuși de grațiere. Președintele nu poate grația pentru fapte viitoare, nu poate suspenda legea anticipativ. Constituția n-o spune negru pe alb, dar grațierea pentru fapte viitoare n-ar fi grațiere. A te ierta pe tine însuți n-are sens juridic. Termenul englez, "pardon", are aceeași rădăcină ca "a dona". Nu poți spune că ți-ai donat ție însuți ceva. N-ar avea sens. La fel, a te auto-pardona, auto-grația, n-are sens, deci n-ar fi valabil. Asta în teorie. Va trebui să așteptăm însă un caz, o încercare prezidențială și un proces intentat într-o instanță federală, pentru a ști exact cum stau lucrurile.

Reporter: Simplu spus, nu știm dacă auto-grațierea e o alternativă, pentru că n-a fost încercată și apoi testată juridic, cum mai nimic, în această sferă, nu pare să fi fost testat. Care este, la această oră, și în stadiul actual al jurisprudenței constituționale, lucrul cel mai grav care i se poate întâmpla unui președinte? Există de fapt vreo pedeapsă, sau poate face orice, fără limite?  Nu invită la abuzuri, absența limitelor?

Brian Kalt: Când studiem dezbaterile din Convenția Constituțională, în care se decideau limitele autorității prezidențiale de grațiere, observăm că subiectul posibilelor abuzuri a fost analizat în detaliu și în termeni care rezonează cu multe discuții teoretice care au loc în zilele noastre. Un delegat a propus atunci ca președintele să nu poate grația trădarea, motivul  fiind posibilitatea ca președintele însuși să fie căpetenia unei conspirații, iar trădătorii  complicii săi. Un președinte n-ar trebui, a argumentat acel delegat, să fie lăsat să grațieze într-o astfel de situație.  Contra-argumentul, care a avut câștig de cauză,  pentru că autoritatea de a grația pentru trădare n-a fost eliminată, a fost că președintele care face așa ceva poate fi destituit și ulterior pus sub acuzare.  Cu alte cuvinte, nu-i nevoie să limitezi autoritatea de a grația, pentru că există un antidot: demiterea.  Să răspund la întrebarea care-i lucrul cel mai grav care i se poate întâmpla unui președinte care abuzează de puterea de grațiere:  două lucruri, de fapt. Mai întâi destituirea, care este un proces politic în care Camera propune, Senatul dispune, ambele prin vot. Așadar, un grup de politicieni stabililește pedeapsa pentru  faptele președintelui. Ar trebui recurs la această procedură doar în situații extreme.  Nici un președinte n-a fost încă destituit, dar fiecare dintre ei și-a măsurat faptele, și a trăit cu această teamă.

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

Ascultă AICI interviul acordat RFI de Brian Kalt, autorul volumului "Suspans constituțional. Ghid juridic pentru președinți și dușmanii lor".
568

Facebook comments