Iohannis: Dacă şi acest guvern ar cădea, mă întreb dacă PSD mai poate guverna

Şeful statului a făcut aceste la Craiova, la uzina Ford unde a fost prezent alături de premierul Mihai Tudose.

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte joi, de la ora 17 şi pentru a oferi un răspuns premierului Mihai Tudose, care cere o mini-remaniere prin schimbarea a patru miniştri.

În timpul vizitei la Craiova, la uzina Ford, preşedintele Klaus Iohannis s-a referit la această criza politică a momentului.

Președintele României spune că această criză "are consecinţe în primul rând negative", dar a ținut să sublinieze că guvernarea PSD-ALDE a indus o "nelinişte profundă" în primul rând în economie, pe fondul măsurilor anunţate în ritm ameţitor mai ales în domeniul fiscal.



 "Este cazul să se liniştească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitate, de stabilitate pentru a permite şi mediuli economic să performeze", a mai punctat şeful statului.

Nu în ultimul rând, preşedintele a avertizat încă o dată coaliţia de guvernare asupra faptului că "persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în primul rând al funcţiilor statului". "În politică nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie aşa cum funcţionează în justiţie", subliniază Iohannis.

Premisele remanierii

La începutul acestei săptămâni premierul Mihai Tudose declara într-un interviu televizat că relaţia cu Dragnea nu este ”într-un moment fericit”, iar remanierea guvernamentală este soluția pe care o susține.

La nici 24 de ore de la declanşarea publică a ceea ce presa a numit drept un nou scandal în PSD, dar și după „o discuţie lămuritoare” la partid, Liviu Dragnea şi Mihai Tudose au ieşit împreună la declaraţii, anunţând că au stabilit „zona de remaniere, remaniabilii”.

În principiu remanierea îi vizează pe cei 3 miniştri cu probleme penale - Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Viorel Ilie - dar şi pe alţi cel puţin alți 2 membri ai Cabinetului.

Aceste precizări au fost făcute chiar de premierul Mihai Tudose luni seară. El spunea că sunt vizaţi cei trei miniştri cu probleme penale, dar şi cel puţin alţi doi membri ai Cabinetului şi că vor fi “nişte decizii dure, dar necesare”.

Totuși doua zi de la anunţul premierului, marţi, PSD s-a întrunit într-o şedinţă informală, la finalul căreia premierul Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunţat că decizia finală privind remanierile din Guvern va fi luată în şedinţa de astăzi a Comitetului Executiv al PSD.

În fiecare zi scursă de la anunțul făcut de Mihai Tudose au apărut noi elemente care au încărcat și tensionat situația, deși liderul PSD Liviu Dragnea a încercat să păstreze aparențele.

Miercuri premierul Tudose a revenit cu explicaţii în ceea ce le priveşte pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb, spunând că a cerut demisia din Guvern a acestora întrucât sunt în relaţie directă cu Bruxelles-ul având in vedere portofoliile pe care le dețin ( dezvoltare, respectiv fonduri europene) iar percepţia UE, susține Tudose, nu este una favorabilă menținerii în funcție a unor miniștri suspectați de probleme penale.

Ce probleme au miniștrii vizați de remaniere?

Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare pentru abuz în serviciu, faptă pe care ar fi comis-o în 2013, când era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Actualul vicepremier a fost de altfel audiată chiar ieri la DNA  în calitate de suspect în dosarul privind trecerea Insulei Belina de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman.

În aceeași speță DNA cere aviz pentru a o cerceta şi pe Rovana Plumb, fosta şefă de la mediu, acum ministru delegat pentru fonduri europene. Iar cu puțin tip în urmă am aflat că luni Comisia juridică a Camerei Deputatilor o invită pe Rovana Plumb pentru discutarea solicitării DNA de ridicare a imunității.

La rândul său, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de “aranjarea” unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici.

Amintim și că în 25 august, DNA a solicitat procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a lui Viorel Ilie, solicitarea fiind însă avizată negativ de Senat.

121

Facebook comments