Juncker: Summit UE la Sibiu, a doua zi după Brexit

juncker_ue_bulgaria_romania_schengen.jpg

Jean-Claude Juncker, al treilea discurs despre starea Uniunii (Foto: AFP/Petras Malukas/arhivă)
Jean-Claude Juncker, al treilea discurs despre starea Uniunii (Foto: AFP/Petras Malukas/arhivă)

Uniunea Europeană trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, dar și Croația la momentul potrivit. Iată ce a declarat miercuri în plenul Parlamentului European la Strasbourg președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii.

ACTUALIZARE 4: Președintele Comisiei Europene a propus miercuri organizarea unui summit al UE la o zi după Brexit, pe 30 martie 2019, la Sibiu, pentru a discuta despre viitorul Uniunii.

 

ACTUALIZARE 3: Uniunea Europeană trebuie să își intensifice acțiunile pentru expulzarea imigranților care nu se califică la statutul de refugiați, a afirmat președintele Comisiei Europene. Jean-Claude Juncker precizează că UE va propune până la sfârșitul lunii o nouă politică privind expulzarea imigranților.

 

ACTUALIZARE 2: Jean-Claude Juncker a anunţat miercuri în discursul despre starea Uniunii că va propune înfiinţarea unei agenţii paneuropene în domeniul securităţii cibernetice, în contextul în care cresc atacurile online: "Atacurile cibernetice sunt uneori mai periculoase la adresa stabilităţii democraţiilor şi economiilor, decât puştile şi tancurile".

 

ACTUALIZARE 1: Turcia se depărtează singură de UE şi nu va deveni o ţară membră a blocului european în ”viitorul previzibil”, a declarat miercuri la Strasbourg preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker.

 

Uniunea Europeană trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, dar și Croația la momentul potrivit. Iată ce a declarat miercuri în plenul Parlamentului European la Strasbourg președintele Comisiei Europene, în discursul său anual privind starea Uniunii.

"Este timpul să aducem România şi Bulgaria în zona Schengen. Şi Croaţia trebuie adusă în Schengen, dupa ce îndeplineşte condiţiile tehnice. Croaţia merită calitatea de membru deplin, dacă vrem ca UE să ne unească continentul, mai degrabă decât să îl împartă. Trebuie să menţinem o perspectivă credibilă pentru deschidere către ţările din Balcanii de Vest. UE va avea mai mult de 27 de state membre", a spus Juncker.

Europa “are din nou vânt în pupă”, datorită îmbunătățirii situației economice și unităţii mai mari a liderilor săi, spune Jean-Claude Juncker: “Europa are din nou vânt în pupă. Avem acum o fereastră de oportunitate, dar aceasta nu va rămâne veșnic deschisă. Să facem tot ce putem pentru a profita de această dinamică”.

Președintele CE și-a anunțat intenția de a deschide negocieri comerciale cu Australia și Noua Zeelandă, pe care vrea să le finalizeze până la încheierea mandatului său, în 2019.

Europa are o responsabilitate colectivă în a ajuta la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie a migranţilor în Libia, mai declară preşedintele Comisiei Europene.

Uniunea Europeană trebuie să coopereze îndeaproape cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, pentru a se asigura că această “situaţie scandaloasă” încetează, afirmă el.

Uniunea Europeană “se redresează” după un deceniu dur, în care cei 28 au fost afectaţi de o criză economică şi de Brexit, însă încrederea revine, susţine Jean-Claude Juncker, în discursul său despre starea Uniunii.

458

Facebook comments