"Scrisoarea comisarilor europeni este o observație clară față de lipsa de viziune a guvernului român" - Septimius Pârvu la RFI

Patru comisari europeni i-au cerut ministrului finanțelor, Ionuț Mișa, să aloce toate resursele necesare pentru absorbția fondurilor comunitare, se arată într-un document citat de Hotnews și care a fost ținut departe de public până de curând.

Oficialii de la Bruxelles, care gestionează cea mai mare parte a fondurilor UE, printre ei și Corina Crețu, au trimis în luna iulie o scrisoare în care își arătau îngrijorarea față de întârzierile în acreditarea autorităților de management de la București și solicitau oficialului român mobilizarea tuturor resurselor.

Scrisoarea este datată 27 iulie 2017, chiar cu câteva zile înainte ca Ministerul Dezvoltării Regionale să anunțe acreditarea tuturor autorităților de management al fondurilor europene, după mai bine de 3 ani și jumătate de la demararea cadrului financiar multianual 2014-2020, conform Hotnews.

Documentul este semnat de 4 comisari europeni: Corina Cretu - politica regionala, Gunther Oettinger - buget, Marianne Thyssen - ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Karmenu Vella - mediu, pescuit și afaceri maritime.

”Vorbim de lipsă de viziune și de capacitate politică a guvernului român observată de executivul european”, comentează la RFI Septimius Pârvu, coordonator de programe la Expert Forum.

El spune că acesta este încă un semnal negativ trimis de la Bruxelles, dar de data aceasta pe teme legate direct de finanțarea de care România are mare nevoie.

Ascultă aici interviul cu Septimius Pârvu:

120

Facebook comments