Politica resentimentului

vintila_mihailescu_169.jpg

Vintilă Mihăilescu
Image source: 
Dilema Veche

– Dacă te gîndeşti bine, îţi dai seama că, de fapt, de-abia acum lupta de clasă a învins cu adevărat...

Amicul meu are darul de a rezuma, adesea, probleme tare încurcate în verdicte edificatoare. Îmi dau seama, instantaneu, că a nimerit-o şi de data asta. Într-adevăr, este cea mai concisă şi cuprinzătoare descriere a situaţiei în care ne aflăm în prezent în România. Desigur, atunci, la începutul comunismului, „lupta de clasă“ a ucis – acum, nu; acum însă, în post-comunism, această „luptă de clasă“ este un produs democratic – atunci, nu. Mai important: atunci, pînă şi comuniştii au trimis la plimbare „tovarăşi“ prea proşti pentru a face faţă cerinţelor schimbărilor revoluţionare – acum, nu...

Bine, bine, veţi spune, dar o „luptă de clasă“ implică, prin definiţie, o „clasă“; despre ce „clasă“ poate fi vorba acum?

Este acea „clasă“ pe care, într-un articol anterior din Dilema veche, Valeriu Nicolae o descrie de minune, în stilul său captivant, sub eticheta mai proşti, dar loiali. Cred că am recunoscut cu toţii această categorie de indivizi şi avem fiecare o sumedenie de exemple personale la care să ne referim. Şi totuşi, de aici şi pînă la o „clasă“ pare să fie o cale destul de lungă. Şi, chiar şi aşa, ar rămîne o întrebare ce necesită un răspuns: cum a fost posibil ca o asemenea „clasă“ să se coaguleze? Pentru aceasta, povestea nu mai este suficientă. Tot mai proşti şi fideli, dar de ce?

 

Citiți continuarea articolului semnat de Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche aici

255

Facebook comments