Supraviețuitor al Holocaustului: Oamenii au slăbiciunea să-l urmeze pe cel care umilește și seamănă frică

weiner.jpg

Abby Weiner, supraviețuitor al Holocaustului
Image source: 
site-ul cotidianului Hartord Courant din statul Connecticut

Născut la 22 decembrie 1929 și originar din Sighet,  Abby Weiner, supraviețuitor al Holocaustului,  a înteles că mărturia sa este necesară acum mai mult decât oricând.  O întreagă lume a fost smulsă din rădăcini în câteva zile din mai, 1944. Din cei aproape 14.000 de evrei din Sighet trimiși să moară la Auschwitz au supraviețuit mai puțin de 2.000, majoritatea risipiți în lume. Abby Weiner a ajuns în Anglia și apoi, în 1948, în America unde a fost, ca și tatăl său Haim, negustor.

Soarta comunității sighetene trebuie plasată în contextul mai larg al exterminării evreimii maghiare. De la mijlocul lunii mai 1944 și până la 9 iulie aproape o jumătate de milion de evrei au fost deportați la Auschwitz de pe teritoriul de atunci al Ungariei. În Maramureș peste 160 de comunități au fost luate de acel val ucigaș. Exista astăzi în Sighet un memorial în casa părintească a lui Elie Wiesel, iar supraviețuitorii și urmașii lor se întorc pentru comemorări cum a fost cea din 2014. Abby Weiner s-a întors și el în casa copilăriei, pe strada Bogdan Vodă 50, n-a avut curaj să intre. Le-a dat un cadou noilor stăpâni, care l-au poftit politicos înăuntru, dar a preferat să rămână cu amintirile, adolescent încă o dată.

Abby Weiner: Am fost eliberat la 11 aprilie 1945 de trupele generalului Eisenhower, care a venit el însuși a doua zi la Buchenwald și nu și-a crezut ochilor. A trimis soldati în Weimar să adune cât mai mulți civili care să îngroape cadavrele adunate în grămezi. A scris apoi un mesaj către armate, din care citez, "Nu găsesc cuvinte pentru a descrie emoția care m-a cuprins în fața probelor clare ale brutalității, lipsei totale de decență a naziștilor. Am vizitat toate ungherele lagărului pentru a putea, de acum încolo, să depun mărturie ca martor ocular despre aceste orori, în caz că vreodată s-ar naște acasă ideea că ele sunt propagandă". Semnat Dwight D. Eisenhower, comandant suprem al Forțelor Aliate și datat 12 aprilie 1945.

Reporter: Și dvs. ați făcut din mărturie o datorie. O faceți în numele celor care nu mai sunt, dar și pentru că vremurile o cer.

Abby Weiner: Când în minți se sădește ura, când oameni sunt stârniți împotriva homosexualilor, martorilor lui Iehova sau evreilor, nu te poți preface că nu vezi. Astăzi,  diferite grupuri sunt acuzate de tot felul de lucruri. Fiecare dintre aceste grupuri va sfârși prin a plăti un preț foarte mare.  Să ne amintim de Europa anilor 1930. Nimeni nu și-a putut imagina ce se va întâmpla în doar câțiva ani. Din cauza tipului cu mustață, peste 90 de milioane de germane -  unii dintre ei cei mai educați și inteligenți din lume - au ajuns,  într-un an-doi,  să ridice brațul și să urle "Sieg Heil" doar pentru că li s-a promis o Europă blondă cu ochi albaștri.  Oamenii au slăbiciunea să-l urmeze pe cel care le bagă în cap că dacă arestezi, umilești sau faci pe altul să se teamă de tine, ai câștigat partida. Asta se întâmplă acum. În Europa anti-semitismul a reînviat exact ca înainte de anii '30. Când, în zilele noastre, există un climat în care unii sunt arătați cu degetul ca sursă a tuturor problemelor, trebuie să fii foarte îngrijorat, pentru că astăzi e un grup, mâine va fi altul.

Reporter: Aveți doi copii reușiți, realizați profesional, Howard, care este șeful clinicii de neurochirurgie a Spitalului de Copii din Houston, statul Texas, și Gayle, implicată în acțiuni sociale și umanitare.

Abby Weiner: Fiul nostru, neurochirurg pediatric, lucrează și voluntar în străinătate.  Este în situația de a face foarte mult bine. Fiica noastră, care locuiește aproape de noi, se consacră atâtor cauze comunitare încât multă lume e uimită cum găsește timp când are doi copii. Mă simt mândru. Nu vin ei acasă să-mi spună ce fac, aflu de la alții. I-am învățat să fie mândri de cine sunt, și să-și ajute semenii.

Reporter: Nu-i de mirare. Sunteți fiul unui tată care, în iarna lui 1945, și-a dat bocancii unui vecin, domnul Meisner, care avea nevoie de ei mai mult decât el.

Abby Weiner: Am aflat asta de la un prieten din Sighet, pe care l-am întâlnit când, la Buchenwald, veneam la fiecare transport să-l caut pe tata. L-am întrebat pe vecin dacă știe de el. Mi-a povestit că Meisner era foarte șubrezit. Când au pornit în marșul morții, tata i-a dat lui bocancii. Dacă îi păstrai nu trebuia să încalți saboți din lemn și să-ți învelești picioarele în ziare. Așa a pornit, domnul Meisner, încălțat cu bocancii lui tata.  Meisner a murit pe drum, iar tata, când l-am regăsit la Buchenwald,  avea picioarele înghețate și umflate. Am făcut tot ce-am putut pentru el, deși nu mi-a cerut nimic. Din când în când îmi spunea că am un unchi în America. Am înțeles încotro bate și i-am spus, "nu, nu, nu, vom supraviețui împreună". Era deja începutul lunii februarie. Câteva săptămâni mai târziu era mort. M-am dus în fața barăcii, unde erau stivuite ființe umane. I-am căutat brațul în mormanul de cadavre, numărul de pe braț, 7706.  Al meu e 7705.  Eram singur pe lume, și nu-mi imaginam c-o să pot trăi așa. Timpul vindecă rănile, dar nu uiți niciodată.

Ascultă: Abraham Abby Weiner intervievat de Radu Tudor
1534

Facebook comments