Supravieţuitor al Holocaustului originar din România: “Discursul lui Trump îmi amintește de Goebbels”

abby.jpg

Abraham 'Abby' Weiner, supraviețuitor al Holocaustului, născut la Sighet în 1929, stabilit în SUA după eliberarea din lagărul de concentrare Buchenwald
Image source: 
site-ul Hartford Courant, cotidian din statul american Connecticut

Abraham 'Abby' Weiner, supraviețuitor al Holocaustului, depune mărturie în vremuri tulburi, când cuvinte grele, întunecate, circulă iarăși în arena publică. La o vârstă venerabilă, el vrea să deschidă ochii unei lumi ce pare adormită, să aducă aminte, celor tentați să uite, cât de fragilă este conviețuirea pașnică a ființelor umane.

Abraham Weiner s-a născut la 22 decembrie 1929 la Sighet, orășel, pe vremea aceea, de 30.000 de suflete, aproape jumătate evrei. Când a fost urcat în trenul spre Auschwitz-Birkenau - împreună cu părinții săi Haim și Ghizela - nu împlinise încă 15 ani. Calvarul pentru familia Weiner a început în primăvara lui '44, iar astăzi - 73 de ani mai târziu -  mărturia sa este importantă  în contextul măsurilor restrictive impuse de noul președinte al SUA.

Pe 30 ianuarie anul curent in aula Senatului federal, senatorul Richard Blumenthal, reprezentantul statului Connecticut, in care trăieşte invitatul nostru, a evocat cuvintele pe care Abby Weiner le rostise trei zile mai devreme, de Ziua Comemorarii Holocaustului, la o ceremonie în care era onorat de o mare organizaţie comunitară. Il citase, domnul Weiner, pe vecinul său Elie Wiesel: "cuvintele au venit, în Germania nazistă, înaintea gloanţelor şi camerelor de gazare". Nu în fiecare zi e pomenit un sighetean în aula Senatului american, nu în fiecare zi este reluat acest gen de avertisment într-un discurs senatorial. 

Abby Weiner: Cât am aparținut României, am trăit în liniște și pace într-o comunitate în care oamenii se respectau. În 1939, când Sighet-ul a devenit parte a Ungariei, totul s-a schimbat treptat, în timp. Guvernul ungar căzuse sub influența lui Hitler. Evreii au pierdut întâi drepturile de proprietate, apoi pe cele de mișcare liberă. Restricțiile, introduse de guvernul Horthy la comandă germană, au fost o surpriză totală într-o așezare atât de veche, în care evrei și multe alte etnii trăiau în armonie. N-am crezut că e posibil, pentru că mulți evrei făcuseră armata la austro-ungari. Tatăl meu a fost soldat în 1913-1914 și apoi prizonier la ruși. Ne-au forțat într-un ghetou și la scurt timp a venit ordinul să fim evacuați. Am avut noroc: am părăsit Sighet-ul cu ultimul transport.

Reporter: 21 mai 1944 era exact ziua - din câte am citit - ziua în care a dispărut și ce mai rămăsese dintr-o comunitate umană multi-seculară. Erați singur la părinți, dar aveați, îmi imaginez, mângâierea că alături, în același vagon, se aflau și vecini apropiați, printre care Elie Wiesel.

Abby Weiner: Da,  Elie Wiesel,  supraviețuitor faimos al Holocaustului, stătea aproape de noi, pe o stradă alăturată. Eu am locuit pe strada Bogdan Vodă numărul 50. Când ne-au mutat în ghetou am pierdut legătura. Am avut dreptul la un singur geamantan. Aveam jucării, și alte lucruri la care țineam. Îmi aduc aminte că mama mi-a spus să pun pe mine încă un pulover, încă o jachetă, ca să le am dacă nu încap în valiză, pentru că nu se știe unde mergem. Așa a început iadul.

Reporter: Ați trecut porțile iadului în faptul nopții. O voce de prizonier v-a salvat, șoptindu-vă să vă dați mai bătrân cu trei ani. Mama n-a avut noroc. S-a ridicat spre Dumnezeu, prefacută-n fum, în prima zi de lagăr.

Abby Weiner: Am încercat să găsesc în dicționare cuvinte care să descrie bestialitatea. După eliberare n-am mai crezut în Dumnezeu, acel Dumnezeu la care m-am rugat în copilărie și care a îngăduit răul care mi s-a făcut doar pentu că m-am născut evreu. Am văzut oameni omorându-se pentru o felie de pâine. L-am găsit pe tata la Buchenwald, unde ajunsese de la  Auschwitz-Buna.  Eu fusesem în mina de cărbuni de la Jawiszowice și făcusem, în ianuarie 1945, marșul morții din Silezia spre Germania. Oameni mureau pe marginea drumului. SS-iștii îi împușcau pe cei care nu puteau ține pasul. Pe tata l-am întâlnit din întâmplare și l-am văzut în fiecare zi cât a mai trăit: patru zile.  Îi aduceam în fiecare zi rația mea de pâine. A patra zi nu l-am mai găsit. Am întrebat unde este. Cineva mi-a spus că tata a murit peste noapte.  "Cum se poate așa ceva", i-am spus, "l-am văzut ieri. "I-ai dat o bucată de pâine", mi-a răspuns, "a pus-o sub cap și peste noapte l-au omorât în bătaie ca să i-o fure".

Reporter: De ce trebuie descris, rememorat iară și iară, acest infern?  Știu că n-a fost ușor, drumul mărturiei, că ani de zile ați tăcut, sub șocul ororii. De ce continuați, când totul pare spus, și când omenirea dă semne că n-a învățat nimic?

Abby Weiner: M-am însurat, am avut copii, și la școală, când au început să vorbească despre Holocaust, fiul meu m-a declarat voluntar.  Așa am început să vorbesc. Am ajuns acum la o vârstă, 87 de ani, și-mi dau seama că n-am rămas prea mulți, noi supraviețuitorii, pentru a depune mărturie.  Vizitez universități, școli, biblioteci publice, alte locuri, pentru a descrie ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial. Dacă nu știi, se va repeta.  Te uiți la liderul de astăzi al Americii.  Când a ținut un discurs aici, în zona noastră, atâtea cuvinte în cod a folosit că mi-am adus aminte de Goebbels și ceilalți, care vorbeau la fel.  E periculos.  M-a dus cu gândul înapoi la Sighet, unde familia mea a trăit sute de ani. Străbunicii mei s-au născut acolo. Și totuși, cu o trăsătură de condei, cu o simplă semnatură, peste șase milioane de vieți au fost făcute praf, săpun. Nimic nu s-a ales din ele.  M-am întors la Auschwitz de câteva ori, cu soția și fiica. Au fost foarte șocate. În vremurile de astăzi, dacă vrei să înveți cu adevărat istorie, acolo trebuie să începi, acolo unde a început totul. E adevărat, a început în ghetourile de acasă, dar uciderea industrială, în masă, a început la Auschwitz.

Ascultă: Abraham Abby Weiner intervievat de Radu Tudor
1750

Facebook comments