R.Moldova: Cele trei bănci de unde a fost scos un miliard de euro, lichidate

În R.Moldova, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, cele trei bănci de unde a fost scos peste un miliard de euro, la sfârșitul anului 2014, vor fi lichidate, a anunțat în seara zilei de miercuri, Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Draguțan, după ședința Comitetului Național de Stabilitate Financiară, desfășurată la Guvern. Totodată, prim-ministrul Valeriu Streleț a venit și cu o dată limită de finalizare a acestui proces de lichidare - 9 octombrie 2015. 

Potrivit prim-ministrului moldovean, Valeriu Streleț, între Guvern și Banca Națională a fost negociat un memorandum privind acțiunile care urmează a fi întreprinse de instituțiile guvernamentale ce se referă la ”transferul corect și echilibrat al conturilor trezoreriale,obligațiunilor de plată a pensiilor și altor plăți sociale, dar și obligațiunile Băncii Naționale. Aceste măsuri ar urma să ducă la însănătoșirea sistemului bancar al țării noastre”, a subliniat prim-ministrul.

 

Valeriu Streleț s-a referit și la soarta angajaților de la cele trei bănci.„Planurile de reangajare a acestor specialiști, care nu sunt vinovați cu nimic că aceste trei bănci au intrat în dificultate, vor fi anunțate de noi în viitorul apropiat. Infrastructura bancară a acestor entități ar putea trece în proprietatea altor bănci, care vor plăti bani pentru asta, dar cu o condiție - să-și păstreze profilul de activitate și să reangajeze personalul”, a mai spus șeful Executivului.

 

Anterior, Fondul Monetar Internațional a recomandat autorităților de la Chișinău să lichideze cele trei bănci, aceasta fiind principala condiție pentru negocierea unui nou Acord de împrumut.

529

Facebook comments