Poliţia americană infirmă varianta sinuciderii solistului Prince

Poliţiştii americani care investighează moartea cântăreţului american Prince au efectuat o examinare post-mortem şi au anunţat într-o conferinţă de presă, vineri seară, că nu au descoperit niciun fel de urme care ar putea să ateste existenţa unor traume sau care ar putea susţine ipoteza sinuciderii artistului, informează Reuters, citat de news.ro.

Prince a murit, joi, la vârsta de 57 de ani. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul lui de înregistrări Paisley Park din Chanhassen, un oraş din statul american Minnesota.

Prince a fost descoperit fără semne vitale într-un ascensor de un grup de poliţişti şi paramedici americani, care, răspunzând unui apel telefonic adresat serviciilor de Urgenţe din Statele Unite, s-au deplasat în complexul rezidenţial al artistului, aflat într-o suburbie a oraşului Minneapolis, precizează Biroul Şerifului din Minnesota.

Paramedicii au efectuat manevre de resuscitare timp de aproape o jumătate de oră. Decesul cântăreţului Prince a fost pronunţat, joi, la ora locală 10.07.

”Pe trupul cântăreţului nu există niciun fel de semne evidente care să ateste producerea unei traume”, a declarat Jim Olson în acea conferinţă de presă. ”Nu avem niciun motiv să credem, în acest moment al anchetei, că ar fi o sinucidere. Restul elementelor sunt cercetate într-o anchetă”, a declarat Jim Olson, şeriful din comitatul Carver.

Autopsia artistului Prince, care a încetat din viaţă joi, la vârsta de 57 de ani, s-a încheiat vineri, dar rezultatele vor fi finalizate peste câteva zile sau săptămâni, au anunţat medicii legişti americani, citaţi de CNN.

Speculații privind cauzele morții

Potrivit site-ului TMZ, primul care a anunţat moartea lui Prince, cântăreţul ar fi făcut, cu şase zile înainte de a muri, o supradoză cauzată de un analgezic puternic, Percocet, ce include în structura lui chimică opiaceul oxicodonă.

Potrivit site-ului revistei People, Prince ar fi promit o injecţie cu un medicament creat pentru a inversa efectele drogului - probabil naloxon -, înainte de a se externa, în ciuda recomandărilor medicilor.

Mai mulţi medici, contactaţi de Fox News, au făcut o serie de speculaţii, vorbind despre posibile complicaţii medicale generate de gripă, care ar fi putut să provoace un stop respirator.

La rândul său, BBC afirmă că Prince nu a făcut niciodată un secret din faptul că a suferit de epilepsie în copilărie. Agenţia de presă Associated Press citează şi câţiva prieteni ai starului, care au spus că renumitul cântăreţ suferea şi de o afecţiune la şold.

Pe de altă parte, decesul artistului s-a produs la două săptămâni după ce acesta şi-a anulat două concerte din Atlanta din motive medicale. Anturajul artistului a anunţat că acesta suferea de gripă.

1378

Facebook comments