Oficial european, la RFI: Uciderea urșilor e posibilă, dar numai ca ultimă măsură și în urma cercetărilor științifice

urs.jpg

Image source: 
Flickr.com

Nicola Notaro, șeful unității Natură (Direcția Generală Mediu) din cadrul Comisiei Europene, declară, într-un interviu acordat RFI, că autoritățile din România pot decide împușcarea unui număr de urși. Legislația europeană permite luarea unei astfel de măsuri de către un stat membru UE în anumite condiții. Oficialul de la Bruxelles subliniază că o astfel de măsură trebuie precedată de măsuri de prevenție, uciderea acestor animale protejate de lege trebuind să fie doar ”o ultimă variantă”. În plus, spune Nicola Notaro, decizia uciderii urșilor trebuie luată numai după efectuarea unor cercetări științifice care să demonstreze că nu va fi afectată conservarea populației de urși.

În România, dezbaterea privind uciderea unui număr de urși pentru ținerea sub control a numărului acestora este încă aprinsă, iar Guvernul nu a lămurit încă lucrurile. Pe 3 august, ministrul Mediului, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, declara că Ordinul privind intervențiile pentru carnivorele mari, respectiv urși și lupi, care ar permite ”intervenții de urgență” asupra a 350 de urși anual, va fi semnat pe 8 august 2017. Ministrul, care nu a mai făcut ulterior precizări pe acest subiect, insista atunci că nu este vorba despre uciderea a 350 de urși în fiecare an (140 de urși pentru ultimele cinci luni ale anului), ci despre operațiuni complexe de relocare a urșilor, operațiuni ce se pot  finaliza cu ”intervenții la urgență, în cazul în care ursul atacă direct omul”.

"Pe 8 august vom semna Ordinul de ministru privind intervențiile de urgență pentru carnivorele mari, respectiv urși și lupi. Înseamnă că nu se dă cotă de vânătoare — repet, nu se va da cotă de vânătoare — ci numai cotă de intervenție. Există cota de intervenție la urgență, în cazul în care ursul atacă direct omul și se întâmplă ceva, sau cota de relocare, în care ursul atacă gospodăria omului de mai multe ori, dar nu atacă direct omul", a explicat ministrul Mediului.

"Cota de intervenție era de 350 împărțit la doi, raportat la luna august, o să fie în jur de 140 de urși. În același timp, cota rămâne la minister și se face o întreagă procedură, respectiv Agenția de Mediu, Garda de Mediu, UAT-ul, care se întâlnesc, fac o hârtie către Direcția de Biodiversitate a ministerului, pe ea pune avizul Garda Națională de Mediu și spune cota de intervenție pentru localitatea respectivă. Această intervenție nu se face întâmplător, numai cu specialiștii tehnici, nu cu vânătorii, pentru că nu este cotă de vânătoare. Intră în vigoare în 2017 și este cota de intervenție pentru un an", a subliniat viceprim-ministrul.

De partea lor, ONG-urile de mediu acuză Ministerul că prin această măsură vrea să dea liber la vânarea unor animale protejate de lege.

Într-un interviu acordat RFI, un oficial al Comisiei Europene se exprimă pentru prima dată pe acest subiect extrem de dezbătut în România. Nicola Notaro, șeful unității Natură (Direcția Generală Mediu) din cadrul Comisiei Europene, spune că statul român poate decide uciderea unui număr de urși, dar numai în anumite condiții.

În ultimă instanță, când măsurile preventive nu sunt suficiente, Directiva Europeană permite uciderea animalelor

Nicola Notaro: Este o chestiune complexă, iar întrebări asemănătoare sunt puse și în alte state membre ale UE în legătură cu înmulțirea altor carnivore mari, precum lupul. Legislația e clară, ursul este o specie protejată în România, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ca populația (n.r. de urși) să crească necontrolat, să devină un pericol pentru oameni. Există flexibilitate în Directiva Europeană care le permite autoritățile naționale să ia măsuri. Iar măsurile ce pot fi luate sunt în primul rând măsurile de prevenire, de protejare a turmelor de oi spre exemplu, a stupilor de albine. Sigur, pot exista și ”urși problemă” care vin să caute mâncare în sate sau orașe, cum s-a și întâmplat. Și în aceste cazuri există măsuri care se pot lua. Spre exemplu, mutarea gunoiului din locul unde vin urșii sau eliminarea altor surse de mâncare. În ultimă instanță, când aceste măsuri nu sunt suficiente, având în vedere că (n.r. în România) ursul este într-o stare de conservare bună, Directiva Europeană permite uciderea animalelor. Așadar, în anumite condiții e posibil să fie omorâte un anumit număr de animale. Acest lucru trebuie decis de autoritățile naționale, care trebuie să gasească justificarea pentru o astfel de măsură, precum siguranța oamenilor, protejarea recoltelor sau a animalelor. Această măsură (n.r. uciderea animalelor) trebuie, însă, să fie ultima variantă, mai întâi trebuie apelat la prevenție. De asemenea, este important ca oamenii care suferă pierderi să fie compensați. Există suport financiar la nivel european. Fondul European de Dezvoltare este un instrument foarte folositor.

Numărul de urși uciși ar trebui decis la nivel național pe baza cercetărilor științifice

Reporter: Spuneți că uciderea urșilor ar trebui să fie ultima variantă. În România, avem cel puțin 6.000 de urși, cel mai mare număr prezent în pădurile europene. Există legi europene care reglementează câți urși pot fi uciși anual pentru a păstra numărul lor la un nivel normal?

N.T: Nu poate decide Comisia Europeană asta. Acest număr ar trebui să fie decis la nivel național pe baza cercetărilor științifice care să arate că ucigând un anumit număr de urși nu va fi afectată conservarea populației de urși.

R: Se poate implica în vreun fel Comisia Europeană pentru a face lucrurile să meargă?

N.T: Ne implicăm în sensul că facilităm dialogul între comunitățile de vânători, fermieri și ONG-uri care au îngrijorări în ceea ce privește acestă problemă. Dar nu se poate nimeni aștepta ca pentru a pune pe picioare o înțelegere finală să fie nevoie de prezența oficialilor de la Bruxelles. Soluția trebuie să fie găsită la nivel local.

Ascultă interviul acorat RFI de Nicola Notaro, șeful unității Natură (Direcția Generală Mediu), Comisia Europeană:

Nicola Notaro, șeful unității Natură (Direcția Generală Mediu), Comisia Europeană, despre legalitatea uciderii urșilor
371

Facebook comments