Prezenţă neobişnuită în România: păsări flamingo, în Ialomița

Un grup de șase păsări flamingo (Phoenicopterus roseus) a fost observat miercuri, 13 septembrie, în județul Ialomița. Păsările se aflau pe lacul Fundata, la 25 de kilometri de Slobozia, un lac sărat, așa cum sunt cele preferate de flamingi, potrivit unui comunicat al Societăţii Ornitologice Române (SOR).

Aceasta este prima observație a păsărilor flamingo în România, în 2017. Anul trecut, specia a fost observată de mai multe ori. În 2016, la Vadu, participanții la Expediția Națională SOR au descoperit patru exemplare adulte, apoi au fost văzute altele și la Techirghiol și la Balta Albă.

Observația din județul Ialomița a fost făcută de o echipă a SOR, formată din Emil Todorov, Dani Drăgan, Dorin Damoc şi Ovidiu Neculai Bufnilă.

„Flamingii erau departe de noi și am bănuit că sunt stârci cenușii, dată fiind talia mare și culoarea gri, așa că ne uitam cu mai multă atenție spre rațele sălbatice. Când am îndreptat lunetele ornitologice spre ei am observat că erau păsări tinere, care nu au ajuns încă la coloritul acela roz, frumos, specific flamingilor. Și erau nu mai puțin de șase. Ghinionul cel mai mare: s-a terminat bateria de la aparatul foto, așa că am apelat la ajutorul jurnalistului ialomițean Florin Floreanu. El a venit în doar 30 de minute din Slobozia cu un aparat foto bun și un teleobiectiv care să ne permită să facem poze de calitate, fără să deranjăm păsările”, a povestit Ovidiu Neculai Bufnilă.

Păsările flamingo preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, respectiv 30-50 cm, unde caută hrana în mâl cu ajutorul ciocului.

Se hrănesc în special cu nevertebrate de toate genurile, pe care le filtrează cu ciocul din mâlul de pe fundul lacurilor.

Culoarea roz o capătă datorită cantității mari de carotenoizi pe care o dobândesc graţie consumului crustaceelor capturate de pe fundul lacurilor.

Lungimea corpului este de 120-145 cm, iar anvergura aripilor e de 140-165 cm, cu o masă corporală între două şi patru kilograme, potrivit comunicatului SOR.

323

Facebook comments