Proiect legile justiției: Președintele, eliminat din procedura de numire a procurorilor-șefi

toader.jpg

Tudorel Toader spune ca nu poate da un termen exact pentru desecretizarea arhivei SIPA
Tudorel Toader spune ca nu poate da un termen exact pentru desecretizarea arhivei SIPA

Ministrul Tudorel Toader a declarat la începutul ședinței de Guvern că acest pachet de legi nu vizează legea grațierii, amnistia și nici infracțiunile de abuz în serviciu sau neglijența în serviciu.

Ministrul Justiției a prezentat, miercuri, proiectul privind legile justiției. E vorba de trei legi care se referă la statutul procurorilor și judecătorilor, organizarea judiciară și legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Tudorel Toader a declarat la începutul ședinței de Guvern că acest pachet nu vizează legea grațierii, amnistia și nici infracțiunile de abuz în serviciu sau neglijența în serviciu.

Ministrul Justiției a adăugat că acest pachet nu va fi adoptat prin ordonanță de urgență.

"Vorbim în acest proiect de lege despre legile justiţiei: Legea 303, 304, 317, toate din 2004. Nu vorbim nici despre graţiere, nici despre amnistie, nici despre abuz sau neglijenţă în serviciu, nici despre foaia de parcurs pe decizia CEDO”.

Toader a precizat că proiectul de lege va merge la Guvern şi îşi exprimă speranţa că va fi adoptat, apoi imediat în Parlament pentru a intra în procedura legislativă normală.

Ministrul a anunțat și câteva modificări importante în privința statutului procurorilor și judecătorilor.

Procedura de numire în funcţiile de conducere la Instanța Supremă se păstrează, în sensul că preşedintele ICCJ este numit de către preşedintele României, dar nu la propunerea plenului CSM, ci la propunerea Secţiei pentru judecători. 

Astfel, preşedintele ICCJ şi vicepreşedintii ICCJ vor fi numiţi de preşedintele României, la propunerea CSM - doar Secţia pentru judecători, ci nu a plenului, cum este în prezent.

Procedura de numire la Ministerul Public - pentru funcţiile de conducere ar urma să decidă Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justiţiei, în baza unei proceduri transparente. Președintele este eliminat din numirea procurorilor-șefi.

Acest lucru înseamnă că procurorul general, adjunctul acestuia, şeful DNA vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitţei, şi nu a preşedintelui, ca până acum.

Alte modificări: pentru promovarea în funcție la Tribunal sau la Tribunal specializat un judecător are nevoie de 7 ani de activitate. La fel și un procuror. Acesta din urmă va avea nevoie de 8 vechime pentru a promova la DIICOT sau DNA.

Totodată, ministrul propune și prelungirea mandatelor funcțiilor de conducere de la 3 la 4 ani în ambele cazuri. Nu vor beneficia de această modificare actualii șefi ai Parchetului General și DNA, Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi:

 

420

Facebook comments