Oameni şi case – Cluj-Napoca (I)

Prima parte a ediției speciale a emisiunii Zebra, parte a proiectului "Oameni și case", co-finanţat de AFCN, realizată în gara CFR Cluj-Napoca. Istorici, reprezentanţi ai minorităţilor şi artişti locali spun poveştile oamenilor şi caselor.

Invitaţi:
- Leonard Horvath, istoric, cadru didactic asociat, dr. în istorie, Departamentul de istorie contemporană Universitatea Babeş-Bolyai
- Ion Cârja, conf. univ. dr. la Facultatea de Istorie din cadrul UBB
- Muntean Ovidiu, dr. în istorie, cercetător, şeful Secţiei Colecţii şi Studii Istorice din cadrul Muzeului National de Istorie a Transilvaniei

 

 

Ovidiu Muntean: Gările au fost întotdeauna spații de tranziție. În mod particular în ceea ce privește Primul Război Mondial, gara din Cluj avea o importanță strategică deosebită. Pe aici treceau oameni, treceau mărfuri. Toate acestea alimentau câmpurile de luptă din Galiția sau din alte părți. Gara clujeană este un factor deosebit în procesul războiului. Așa cum spuneam, pe aici au trecut oameni, au trecut mărfuri și, nu în ultimul rând, foarte multe destine s-au legat de dusul sau de tranziția prin această gară.

Ion Cârja: Gările au fost spațiu de tranziție și de tranzit, în același timp. Au fost spațiu de tranziție spre epoca modernă în mod fundamental. Aș vrea să subliniez acest lucru deoarece apariția infrastructurii feroviare este un semn clar al industrializării și al modernizării. Fac o scurtă referire aici la modelul englez al revoluției industriale, care a început cu fibra textilă și a continuat cu siderurgia. Industrializarea în Anglia se încheie în 1840 când avem o infrastructură, o rețea de cale ferată finalizată la scara întregului teritoriu al Regatului Unit al Marii Britanii. În ceea ce privește gările, ele au fost un loc al plecărilor și al revenirilor. Într-adevăr, în perspectiva Primului Război Mondial, să nu uităm că prin intermediul garniturilor de tren au fost deplasate populații combatante, unități militare spre diferite fronturi sau relocate de la un front la altul. Apropo de un centenar, care își are umbrele și luminile sale, trebuie spus faptul că mai mult de zece milioane de ființe omenești care au participat la prima mare încleștare mondială din istoria umanității, nu s-au mai întors acasă. Acesta este rezultatul lugubru, funest al primei încleștări mondiale. În ceea ce privește gara din Cluj, de aici au plecat două regimente. Unul de honved și altul de armată comună, regimentul 51 Cluj format din majoritate etnică românească au fost trimise, mai întâi, pe frontul răsăritean al conflictului, în Galiția și apoi, ca toate cele 15 regimente cu majorități românești din Transilvania, au fost trimise pe frontul italian, după intrarea vechiului regat român în război în 27 august 1916. Așadar, gările au asigurat mobilitatea necesară deplasării trupelor. Au fost fundamentale. Primul Război Mondial s-a bazat și pe tehnologia adusă de industrializare. Aș mai adăuga un Lucru, acela că înainte de a asigura deplasările spre fronturi în vreme războiului, gara a însemnat un factor de modernizare și în alte privințe. Gara era locul cu ajutorul căruia se realiza transferul populațional de la sat la oraș, pe măsură ce nevoia de mână de lucru în orașe crește și putea fi luată doar din hinterland-ul rural. De asemenea, din gara Cluj, ardeleni, români, dar și alte naționalități care trăiau aici, înainte de a pleca la război, au plecat la muncă în America. Spre final de secol XIX, crește proporțional în raport cu ansamblul populației de aici, numărul celor care aleg după deviza „mia și drumul”, la muncă în America pentru a câștiga aproximativ 1000 de dolari. Acesta era scopul. Spre deosebire de comportamentul compatrioților noștri aflați în diaspora, fenomenul revenirii era masiv. Cum puteai să ajungi în America pornind din gara din Cluj la 1900? Luai trenul fie până la Budapesta, fie până la Viena, apoi, tot cu trenul se continua călătoria până la Fiume, unul dintre cel mai mari porturi ale Imperiului Austro-Ungar din epocă. De la Fiume, care astăzi se numește Rijeka și se află în Croația, se lua vaporul, care te ducea, preț de 20 de zile, până la New York. Așadar, gara din Cluj, ca toate celelate puncte de pe harta feroviară a Europei din acel timp, a fost contextul plecărilor și revenirilor de tot felul și în timp de pace și în timp de război și în interes lucrativ, dar și în interes turistic. De aici plecau pelerinii spre Roma, lucru care se intensifică și devine sistematic în această perioadă. Este un loc plin de semnificații. Alegerea gării din Cluj pentru cadrul acestei emisiuni a fost o soluție fericită. 

Leonard Horvath: Nu numai gara din Cluj, ci gările din Transilvania, în general, au jucat un rol important în ceea ce a însemnat mutarea trupelor pe front. Chiar am putea spune că sfârșit de secol XIX, început de secol XX, calea ferată a jucat un rol major în mișcarea trupelor. Cine avea dezvoltată infrastructura căii ferate putea să își miște trupele foarte repede de pe o parte pe alta a frontului. Acest lucru s-a văzut inclusiv în războiul prusac pe care l-a avut Germania. A putut să își miște repede trupele. Așa a și putut Bismarck să învingă Germania. Același lucru se întâmplă și acum. Sigur, au fost problemele cu calea ferată din zona Imperiului Țarist, unde știm că ecartamentul este mai larg. Revenind la ceea ce înseamnă gara Cluj, prin aceasta, pe lângă faptul că s-au perindat mărfuri și persoane, s-au perindat și capete încoronate. Chiar arhiducele Carol, viitorul împărat Carol după moartea lui Franz Josef, a poposit în gara Cluj. Chiar aici în față a salutat un contingent de honvezi de la vremea respectivă. În 1916, imediat după intrarea României în război, mergea spre Sibiu, s-a oprit inclusiv în gara din Teiuș. Se știu lucrurile acestea. Există documente. (A venit) tocmai pentru a impulsiona armata austro-ungară în războiul care se ducea. Sigur, se știe și istoricii o spun, o mare parte din trupele majoritar românești din armata austro-ungară au fost mutate imediat după aceea în zona Italiei, tocmai pentru a preveni aceste dezertări, așa cum le considerau ei la momentul respectiv. Românii simțeau românește și era normal să nu lupte frate contra frate. Asta și spuneau. Sunt o grămadă de documente. Există și aportul transilvănenilor, care a fost contabilizat, la intrarea Austro-Ungariei în războiul din 1914. Undeva la 500.000 de transilvăneni au fost înrolați în armata austro-ungară. O mare parte au fost români. O mare parte au reușit să treacă dincolo. Cei care au fost luați prizonieri de armata țaristă sau de italieni s-au organizat în contingente care au luptat pentru reîntregirea teritoriilor românești. Pe lângă punctul nevralgic Cluj-Napoca, de astăzi și mitul bunului împărat, împăratul Carol al VI-lea a încercat să facă în așa fel încât imperiul să nu se destrame. Într-adevăr, chiar dacă era un imperiu multinațional, a încercat ca românii să rămână sub stindardul armatei austro-ungare și să lupte chiar și împotriva Vechiului Regat. 

 

Emisiunea Zebra, seria Oameni și Case: http://www.rfi.ro/tag/oameni-si-case

524

Facebook comments