Impozitul pe gospodărie, între bune intenții și iadul birocrației

taxe_si_impozite_1.jpg

Impozitul pe gospodărie, între bune intenții și iadul birocrației
Image source: 
Buzznews.ro

Proiectul introducerii impozitului pe gospodărie a făcut un pas înainte. Conform publicației electronice profit.ro, există un proiect de lege care privește aplicarea impozitului pe gospodărie. Proiectul de lege este o adevărată revoluție în domeniul fiscal. Să ne gândim doar la faptul că aplicarea noii legi va schimba radical modul de aplicare a impozitului pe venit. Se schimbă impunerea la sursă, se definesc gospodăriile, se nominalizează cheltuielile excluse din impozitul global. Adică, va fi cu totul altfel decât în acest moment.

Arhitectura generală a noului sistem de impozitare arată în felul următor. În primul rând, se va defini gospodăria. Desigur, la modul simplu o gospodărie este formată dintr-o familie. Dar, legea oferă dreptul de a se declara gospodărie și persoanele care nu locuiesc la aceeași adresă, dar care au un patrimoniu comun. Atunci, trebuie să ne întrebăm ce este un patrimoniu, iar proiectul de lege publicat de profit.ro răspunde: „drepturile și obligațiile cu valoare economică, bunurile mobile și imobile care se referă la aceste drepturi care aparțin uneia sau mai multor persoane”. Așa spune proiectul de lege. Pare destul de complicat, pentru că situațiile din practică sunt destul de complicate. Există persoane singure care întrețin copii, parteneri care locuiesc împreună și familii care locuiesc în aceeași gospodărie cu un copil care studiază în alt oraș. Toate cazurile diferite și complicate din viața reală trebuie să fie cuprinse în definirea gospodăriei. Există însă în proiect și o întreagă birocrație a înregistrării fiscale, în sensul că membrii gospodăriei trebuie să facă o cerere urmată de o decizie a organului fiscal teritorial.

După definirea gospodăriei, noul proiect fiscal explică felul în care se va aplica noul impozit, numit impozit pe venitul global. Astfel, vor fi calculate veniturile din salarii, din activități independente, din dobânzi sau chirii. Ele vor fi adunate la nivelul gospodăriei, adică globalizate, și vor fi impozitate și plătite la data depunerii declarației de venit, adică până la 25 mai a anului fiscal următor celui în care s-au realizat veniturile.

Metoda este cu adevărat nouă și ea aduce o schimbare majoră. În acest moment, veniturile din salarii sunt impozitate la sursă, adică de către angajator și sunt virate lunar la bugetul de stat. Prin noul sistem fiscal, impozitul pe salariu va fi plătit o singură dată pe an de către angajat, prin globalizarea veniturilor. Astfel, bugetul va avea o scădere de venituri bugetare de peste 20 miliarde lei, bani care vor fi încasați în următorul an. Va rezista bugetul aflat și așa într-o situație complicată? Probabil că nu, dar răspunsul exact ar trebui oferit de un studiu de impact.

Sistemul cuprinde, apoi, o serie de deduceri, adică de cheltuieli care pot fi scăzute din baza de impozitare. Proiectul de lege publicat de profit.ro include și o listă de cheltuieli deductibile, destul de cuprinzătoare și haotice: de la bilete la film și cheltuieli de recreere, până la cheltuieli cu modernizarea locuinței și polița de asigurare RCA.
În orice caz, în ceea ce privește deducerile, autoritățile vor publica precizări despre ce anume se poate deduce și care sunt documentele necesare.

În fine, intră în scenă și consultanții fiscali. Declarațiile vorbesc despre un necesar de 35.000 de persoane, dar nimeni nu știe de unde se vor lua aceștia, cum vor fi plătiți și mai ales dacă vor avea obligația ca dincolo de consultanță să se încaseze banii de la contribuabili pentru a-i plăti mai departe către buget.

Peste toate, există o listă de întrebări: câte gospodării vor plăti impozite? Care este impactul asupra contribuabililor? Dar asupra bugetului de stat? Și întrebarea fundamentală: de ce să înlocuiești un sistem simplu ușor de administrat cu unul stufos, complicat de implementat? Doar pentru a încerca să aduci o parte a economiei negre în zona fiscalizată, efortul și riscurile introducerii acestui nou sistem fiscal sunt disproporționate.

103

Facebook comments