Dacă vrei să te bucuri de o carte, citeşte-o mai încet

carte_dilema.jpg

Image source: 
Dilema Veche

A fi inteligent, observă Thomas Newkirk, într-un studiu publicat în 2010, „The Case for Slow Reading“, înseamnă a fi rapid, iute ca prîsnelul, spontan în răspunsuri, prompt. Trebuie să-ți meargă mintea, ba chiar, dacă este posibil, să o ia la sănătoasa. Prostul este, neapărat, încet la minte, greoi, ticăit, indolent (etimologic: care nu simte durerea). Îți răspunde abia după o lună la o întrebare simplă, de felul: „Care-i rostul existenței?“ Astfel de oameni nu ne sînt deloc simpatici. Ne plac oamenii iuți, expeditivi, harnici.

Deci, spun unii, trebuie să învățăm să citim cît mai rapid, 50 de pagini pe oră, 100, 1000. O carte pe zi, două, 40 – ca Iorga. Cumpărăm tot mai multe cărți, trebuie să fim up-to-date, dacă nu ești la zi, ești pierdut, n-am terminat cărțile apărute în 2016 (ar fi o minune dacă am reuși să citim măcar o zecime din totalul lor!) și, iată, sîntem copleșiți deja de aparițiile din 2017. O avalanșă. O călărire în zori. Un iureș. Un galop. Ce ne facem? Mai putem face în cazul acesta ceva? Dacă privim în jur (sau de sus, cum ne îndemna Seneca) și vedem roirea omenească, nu mai avem nici o speranță.

Unii vor să renunțe. Greșesc. Șansa noastră stă tot în lectură. Repet, nu sînt un cititor rapid, n-am fost niciodată. Într-o vreme, cînd eram mai vioi, mă nemulțumea ritmul meu, alții citeau mai rapid și mai mult. Devorau cărțile, citeau cinci sute de pagini pe zi, alte cinci sute pe noapte, mă simțeam umilit. Mă îngrijora atîta silință, atîta sforțare mintală. Astăzi consider că totul este o vanitate. Nu accept agitația ca finalitate metafizică a vieții. Vă spun, deci, din puțina mea învățătură: cărțile bune se citesc lent. Au nevoie, așadar, de un cititor leneș.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Valeriu Gherghel în Dilema Veche aici

361

Facebook comments