După 26 de ani, Bucureştiul are staţie de epurare a apei

glina-013.jpg

E oficial: Capitala are staţie de epurare

De luni, Bucureştiul a intrat în rândul capitalelor europene: primarul general a inaugurat Staţia de epurare a apelor reziduale de la Glina. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 108 milioane de euro, bani alocaţi din fonduri europene. Primele lucrări de la Glina începeau acum mai bine de 26 de ani.

În 1989, din cauza situaţiei politice, construcţiile la staţia pentru apele uzate de la Glina au fost sistate. În 2002, reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai Ministerului Mediului au decis ca prioritatea numărul 1 pentru Bucureşti să fie construirea unei staţii de epurare. Primarul General, Sorin Oprescu, spune că realizarea ei aduce Bucureştiul pe harta capitalelor europene.

"Din nou, Bucureştiul mai face un pas spre marile capitale europene, ne îndreptăm cu paşi repezi spre normalitate. Bucureştiul era singura capitală din Europa care nu beneficia de o staţie de epurare a apelor menajere, pluviale şi industriale. Acum are această staţie şi sunt bucuros să pot oferi oraşului şi locuitorilor săi o viaţa mai bună", spune primarul general.

Staţia de epurare se întinde pe 42 de hectare. Curtea arată ca un spaţiu pentru lansat navete spaţiale, mai ales că în centru se află cinci rezervoare imense în formă de ou. Este uşor să realizezi că te afli într-un loc în care se colectează reziduurile de la mirosul apelor uzate, care se face simţit încă de la intrare. Complexul staţiei este plin de conducte şi reţele, corpuri, casete pentru decantare a apelor uzate, grătare sau bazine pline de nămol.

Care este procesul de epurare a apei, explică directorul adjunct al ApaNova, Epsică Chiru: "Apele sunt colectate prin instalaţiile de canalizare ale blocurilor, prin reţeaua de colectoare secundare ajunge în casetă şi cu ajutorul casetei care în principiu este localizată sub râul Dâmboviţa. Apele sunt transportate şi evacuate aici din municipiul Bucureşti" arată Epsică Chiru către un bazin foarte mare dinspre care vine un miros greu, înţepător.

Prima etapă a proiectului a fost finalizată acum, după ce Primăria Bucureşti a semnat anul acesta un contract de concesiune cu ApaNova, care se va ocupa de funcţionarea staţiei de epurare. Directorul General ApaNova Bucureşti, Bruno Roche, spune că staţia pentru apele uzate este foarte importantă, în special pentru protejarea mediului: "Municipiul Bucureşti demonstrează printr-un spirit de solidaritate că îşi asumă în totalitate imperativele privind protecţia mediului înconjurător şi în special a resurselor de apă ce constituie adevărate provocări, cum ar fi cantitatea şi calitatea apelor, protecţia împotriva inundaţiilor şi împotriva secetei".

Valoarea totală a lucrărilor pentru etapa I se ridică la peste 108 milioane de euro, din care Uniunea Europeană a contribuit cu 65%, Guvernul român - 3%, BERD - 11%, şi BEI - 27%. Ambasadorul Franţei, Henri Paul, prezent la inaugurare, spune că acest proiect este un bun exemplu pentru folosirea fondurilor europene: "Am spus că este un proiect exemplar pentru că este un proiect european, un proiect care reprezintă o prioritate pentru secolul XXI şi pentru că daţi exemplu că se pot utiliza fondurile europene în România. Cred că acest proiect va permite Bucureştiului să se ridice la nivelul capitalelor europene".

Staţia de la Glina este capabilă să producă aproximativ 50-60% din energia electrică necesară. Potrivit autorităţilor, reabilitarea staţiei de epurare a apelor de la Glina reduce impactul negativ al infiltraţiilor de ape uzate în pânza freatică din zona bazinului hidrografic al Dâmboviţei, reduce în aval poluarea puternică şi mirosul neplăcut al apei, reduce riscurile pentru sănătatea populaţiei, conduce la crearea unor noi locuri de muncă şi aliniază România la standardele de mediu ale UE.

Liliana Simionescu: Reportaj la Staţia de epurare a apei de la Glina
1161

Facebook comments